Reuters: Rusia a testat o nouă rachetă, care ar putea fi destinată scuturilor antirachetă ale SUA din Europa

Publicat: 25 05. 2012, 11:05
Actualizat: 25 05. 2012, 11:05

Rusia a testat, miercuri, o nouă rachetă cu rază lungă, care ar trebui să străpungă mai ușor sistemele defensive, scrie Reuters. Agenția precizează că informația trebuie văzută drept o amenințare la adresa SUA și a bazelor sale din Europa.

Ministerul Apărării din Rusia a precizat că lansarea din nord-vestul Rusiei a fost una reușită, proiectilul aterizând la țintă, în peninsula Kamceatka, de pe coasta Pacificului.

Reuters susține că scopul Rusiei este să contracareze scuturile antirachetă amplasate de americani în Europa, care ar urma să intercepteze focoasele rusești până în 2018.

Americanii spun că scuturile antirachetă din Europa au fost amplasate pentru a contracara o eventuală ofensivă a Iranului și că ele nu reprezintă o amenințare pentru Rusia. Cu toate acestea, Kremlinul a criticat în mai multe rânduri inițiativa SUA, iar fostul președinte Dmitri Medvedev a declarat, anul trecut, că se vor lua măsuri pentru a neutraliza scuturile. De asemenea, în primele sale două mandate, între 2000 și 2008, Vladimir Putin a declarat că va îmbunătăți arsenalul nuclear al Rusiei, ca răspuns la planurile americanilor.

Agenția de știri precizează că Rusia și SUA negociază în continuare o eventuală cooperare în ceea ce privește sistemele militare de apărare, dar că rușii doresc garanții că scuturile antirachetă nu reprezintă o amenințare pentru ei.

Un alt aspect îngrijorător referitor la noua rachetă este că numele acesteia nu a fost făcut public, deși de obicei rușii anunță cum își „botează” toate operațiunile militare, scrie Reuters.

SUA plănuiește să construiască scuturi antirachetă în Polonia și România, precum și radare în Turcia și pe vasele din Marea Mediterană.