România, singura țară care nu a aprobat o decizie a UE, din cauza absenteismului aleșilor

Publicat: 17 09. 2016, 14:53

„Ratificarea este cu atât mai urgentă cu cât plata de de către toate statele membre a impactului noii Decizii în cursul anului 2016, pe baza unui buget rectificativ al UE adoptat, va fi posibilă numai în cazul în care România va notifica Secretariatul General al Consiliului că a finalizat procedurile de ratificare până cel târziu 30 septembrie a.c.”, potrivit unei scrisori trimisă de premierul Dacian Cioloș președinților Camerei Deputaților ș Senatului.

Premierul amintește că, deși a fost pe agenda plenului Parlamentului, votul a fost amânat de mai multe ori din cauza absenteismului și spune că inclusiv Comisia Europeană a avertizat România în mai multe rânduri.

Proiectul de lege pentru ratificarea deciziei Consiliului a mai fost pe ordinea de zi a plenului reunit în 22 martie, 11 aprilie, 4 mai și 22 iunie, însă nu a putut fi adoptat pentru că a fost o problemă de cvorum, trebuie să voteze două treimi din numărul parlamentarilor.

În ultima ședință a Birourilor Permanente Reunite s-a stabilit ca proiectul să intre pe ordinea de zi a următorului plen reunit de luni, 19 septembrie, însă președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu poate garanta că aleșii vor veni la vot în număr suficient de mare pentru a ratifica decizia.

„Există o temere la nivelul Comisiei Europene vizavi de adoptarea acestui proiect de lege, întrucât suntem ultimul stat care nu a ratificat această decizie, Comisia Europeană neputând să propună rectificarea de buget, iar statele membre neputând să contribuie la bugetul Uniunii Europene. Rugămintea noastră ar fi să înscriem în plenul reunit, în viitorul plen reunit, acest proiect de lege și să-l adoptăm”, a spus în ședința Birourilor Permanente reunite Ciprian Bucur, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul.

„Da, nu cred că are nimeni vreo obiecție. Sigur că o să-l înscriem pe ordinea de zi a Camerelor reunite și o să-l supunem la vot. Toată problema este legată de prezența pe care o vom înregistra. Altceva nu pot să vă spun”, i-a răspuns președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit stenogramei.

Concret este vorba despre Decizia nr. 335/2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene care „trebuie să asigure resurse adecvate pentru dezvoltarea corespunzătoare a politicilor Uniunii, fiind supus unei discipline bugetare stricte”. „Elaborarea sistemului de resurse proprii poate și ar trebui să contribuie la eforturile de consolidare bugetară mai vaste depuse de statele membre și să participe, în cea mai mare măsură posibilă, la dezvoltarea politicilor Uniunii. Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare numai după ce a fost aprobată de toate statele membre, în conformitate cu normele constituționale ale acestora, respectându-se astfel pe deplin suveranitatea națională”, se arată în document.