România va contribui la apărarea cerului Ucrainei cu interceptoare Patriot. Nicușor Dan: „Este un efort comun al țărilor NATO”

Publicat: 21 09. 2026, 10:27
Sistemul Patriot - Foto: Profimedia images

România va participa la o inițiativă NATO pentru furnizarea de rachete interceptoare Patriot Ucrainei, potrivit presei ucrainene. Nicușor Dan afirmă că țara noastră va avea o contribuție proporțională cu cea a celorlalți aliați care dețin astfel de rachete.

România se alătură statelor NATO care vor contribui cu rachete interceptoare Patriot pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, relatează publicația ucraineană Militarnyi.

 Loading ...

Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan după întâlnirea cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Potrivit șefului statului, nu este vorba despre o acțiune unilaterală a României, ci despre un efort coordonat al aliaților care dispun de interceptoare Patriot în propriile stocuri.

„E o inițiativă comună a țărilor NATO care dețin interceptoare Patriot. România e una dintre ele și, repet, România va face o contribuție proporțională cu cea a altor țări NATO care dețin interceptoare”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului nu a precizat numărul rachetelor pe care România le-ar urma să furnizeze și nici calendarul eventualelor livrări.

Demersul intervine în condițiile în care Ucraina încearcă să își întărească urgent apărarea aeriană. Potrivit informațiilor prezentate de publicația ucraineană, Kievul va putea utiliza 3,2 miliarde de euro dintr-un program financiar european de 90 de miliarde de euro pentru achiziționarea de interceptoare Patriot produse în Statele Unite.

România și Ucraina negociază și producția de drone

Rachetele Patriot nu au fost singurul subiect de securitate discutat de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski. Cele două țări încearcă să accelereze cooperarea pentru producția de drone, iar negocierile ar fi ajuns într-un stadiu avansat.

Au fost stabilite deja contacte între companii ucrainene și Ministerul Apărării Naționale din România, în perspectiva dezvoltării unor proiecte comune.

Țara noastră a alocat 200 de milioane de euro pentru drone în cadrul programului european SAFE, iar discuțiile vizează transformarea cât mai rapidă a acestor fonduri în capacități și echipamente concrete.

Președinția Ucrainei a confirmat că întâlnirea bilaterală a inclus discuții despre programul SAFE și producția comună de drone, dar și despre proiecte de infrastructură, probleme umanitare și securitatea din regiunea Mării Negre.

KYIV, UKRAINE – JANUARY 03: President of Ukraine Volodymyr Zelenskyy speaks to the press during the press conference in Kyiv, Ukraine on an January 03, 2025. Danylo Antoniuk / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Întâlnirea dintre cei doi președinți a avut loc în regiunea Ivano-Frankivsk, în contextul primei reuniuni a Inițiativei de Integrare Carpatică, un nou format la care au participat reprezentanți din opt state ale regiunii.

Aliații mobilizează noi rachete Patriot pentru Ucraina

România se alătură unui efort mai amplu pentru suplimentarea stocului ucrainean de interceptoare, esențiale pentru apărarea împotriva rachetelor și a altor amenințări aeriene.

Militarnyi a relatat că Departamentul de Stat al SUA a transmis Congresului o certificare privind transferul către Ucraina, prin Germania, a zece rachete destinate sistemelor Patriot.

Canada pregătește, la rândul său, aproximativ 253 de milioane de dolari pentru achiziționarea de rachete Patriot și muniție de aviație destinată avioanelor F-16. Achizițiile ar urma să fie realizate prin programul american JUMPSTART, care utilizează contribuțiile aliaților pentru cumpărarea armamentului necesar Ucrainei.

Regatul Unit a anunțat alte 100 de milioane de lire sterline pentru un nou pachet de apărare antiaeriană destinat Kievului, în care vor fi incluse și interceptoare pentru sistemele Patriot.