România, văzută de un posibil comisar UE: „Îmi plac românii, dar, sincer vorbind, nu se pricep la fonduri europene”

Publicat: 23 07. 2014, 13:30
Actualizat: 02 02. 2019, 00:37

Propusă de premierul ceh pentru un post de comisar european, Vera Jourova, în prezent ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, marți, pentru agenția CTK, că, pe lângă engleză și rusă, are și cunoștințe de limba română, pe care le-a dobândit în cei 5 ani în care a ținut prelegeri în România și a lucrat în calitate de consilier pe fonduri europene pentru mai multe ministere.

Jourova a spus că ar îndrăzni să spună doar câteva propoziții simple, dar nu i-ar plăcea să-i fie testate cunoștințele de limbă română.

Totodată, ministrul a precizat că românii nu se pricep la atragerea de fonduri europene.

„Îmi plac românii. Știu că încearcă mult, dar, sincer vorbind, nu sunt buni (la atragerea) de fonduri europene”, a precizat Vera Jourova.

Ministrul ceh al Dezvoltării Regionale, Vera Jourova, a fost desemnat candidat pentru un post de comisar european, a anunțat, luni, premierul Bohuslav Sobotka, la finalul unei reuniuni a liderilor coaliției tripartite de centru-stânga aflată la guvernare la Praga, relatează AFP.

„Coaliția a ajuns la un acord să propună pentru postul de comisar european o femeie, Vera Jourova”, a declarat premierul Sobotka.

El a adăugat că desemnarea unei femei va crește șansele Cehiei de a obține un post important în cadrul Comisiei Europene.

„Aș prefera un portofoliu în competențele unde simt că sunt puternică, în special Politica Regională, Relații Instituționale, Transporturi sau Industrie”, a afirmat Vera Jourova.

În vârstă de 49 de ani, Vera Jourova este vicepreședinte al mișcării ANO a ministrului de Finanțe Andrej Babis, unul dintre liderii cu influență în Guvernul de la Praga. Partidul Social-Democrat al premierului Sobotka a renunțat la propriul candidat, fostul ministru de Finanțe Pavel Mertlik, în schimbul unor concesii politice.

Licențiată în Filosofie și în Drept, viitorul comisar, care vorbește engleză și rusă, deține o mare experiență în gestionarea fondurilor europene, în special la nivel regional.

Ea este deputat din octombrie 2013 și ministru al Dezvoltării Regionale din ianuarie 2014. În 2006, ea a fost declarată nevinovată de acuzația de corupție, după ce s-a aflat pe nedrept o lună în detenție.

Viitorul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost ales recent de Parlamentul European. Fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să-și desemneze până la sfârșitul lunii iulie candidatul pentru a completa echipa lui Juncker, care va fi învestită în octombrie de Parlamentul European.