Ronald DeFeo Jr., criminalul care a inspirat cărțile și filmele din seria „The Amityville Horror”, a murit la 69 de ani (VIDEO)

Publicat: 16 03. 2021, 12:17
Actualizat: 16 03. 2021, 12:21
Ronald DeFeo Jr., criminalul care a inspirat cărțile și filmele din seria „The Amityville Horror”, a murit la 69 de ani (VIDEO)

Ronald DeFeo Jr., criminalul care a inspirat cărțile și filmele din seria „The Amityville Horror”, a murit la 69 de ani.

Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al DOCCS (Department of Corrections and Community Services) New York.

DeFeo, în vârstă de 69 de ani, a fost condamnat la închisoare, după ce și-a ucis tatăl, mama, doi frați și două surori în casa familiei din Amityville, în 1974, scrie CNN.

Celebrul criminal ispășea o pedeapsă cu închisoarea pe viață și a murit în data de 12 martie, în Spitalul Albany, a anunțat DOCCS.

Cauza morții lui Ronald DeFeo Jr. nu a fost, deocamdată, precizată.

Crimele din Amityville, Long Island

Miercuri, 13 noiembrie 1974, ora locală 6.30 pm. DeFeo, în vârstă de 23 de ani la acea vreme, intră într-un bar din Amityville, Long Island, New York, unde spune că și-a ucis familia.

Victimele sunt părinții săi, Ronald DeFeo Sr. (43 de ani) și Louise DeFeo (43 de ani) și cei patru frați: Dawn (18 ani), Allison (13 ani), Marc (12 ani) și John Matthew (9 ani). Toate victimele au fost executate cu un singur foc de armă. Dovezile au arătat că Louise DeFeo și fiica ei, Allison, nu dormeau, în momentul în care Ronald le-a ucis.

„Butch” Ronald DeFeo Jr. era fiul cel mare al familiei și s-a prezentat drept singurul „supraviețuitor” al masacrului. La poliție, tânărul a mințit că un mafiot, Louis Falini, i-ar fi ucis familia. Din păcate pentru adevăratul criminal, Falini avea un alibi solid: nu se afla nici măcar în statul respectiv, la data comiterii crimelor oribile.

DeFeo a recunoscut apoi totul: „Din moment ce am început, nu m-am mai putut opri. Totul s-a derulat atât de repede”. După comiterea masacrului, DeFeo Jr. s-a spălat și a luat haine curate, pentru a ascunde urmele de sânge și arma crimei, o carabină Marlin.

Procesul criminalului a început în data de 14 octombrie 1975 și De Feo a fost condamnat la șase pedepse între 25 de ani și închisoare pe viață.

Controverse legate de „The Amityville Horror”

În decembrie 1975, George și Kathy Lutz, alături de cei trei copii ai familiei, s-au mutat în „casa groazei” din Amityville. După 28 de zile, familia Lutz a părăsit în grabă proprietatea, susținând că acolo au loc fenomene paranormale.

La baza cărților și filmelor despre experiența familiei Lutz ar fi stat însă o minciună profitabilă financiar.

Însuși preotul Pecoraro, care a venit să investigheze presupusele fenomene, nu a „simțit” nimic în neregulă cu casa familiei Lutz.

Afirmațiile privind fenomenele paranormale au fost respinse chiar de Jim și Barbara Cromarty, cei care au cumpărat casa cu 55.000 de dolari în martie 1977.

În mai 1977, George și Kathy Lutz i-au dat în judecată pe William Weber (avocatul lui Ronald DeFeo Jr), Paul Hoffman (un scriitor care a relatat poveștile despre „fantome”), Bernard Burton și Frederich Mars (clarvăzătorii care au examinat casa), dar și revista „Good Housekeeping”, „New York Sunday News” și „Hearst Corporations”. Familia s-a plâns că numele lor au fost folosite în scopuri comerciale și profitorii le-au invadat intimitatea și au spus că au probleme psihice. În septembrie 1979, cazul lor a fost respins.

Pe de altă parte, George Lutz a declarat că evenimentele prezentate în cărți sunt „în mare parte adevărate”. În iunie 1979, Georghe și Kathy Lutz au fost supuși la un test cu poligraful, referitor la experiențele lor din „casa groazei”. Rezultatele au arătat că cei doi spun adevărul.

Casa din Amityville a fost deținută, de-a lungul anilor, de mai multe persoane, care nu au raportat niciun incident paranormal.