Rusia a înăsprit controlul asupra internetului

Publicat: 23 04. 2014, 07:10
Actualizat: 06 04. 2019, 21:41
Scenariile lui Putin. Presa bulgară ia în calcul varianta ca președintele rus să atace din Republica Moldova sau să ocupe Insula Șerpilor

Astfel, proprietarii blogurilor cu peste 3.000 de vizitatori pe zi au obligația de a se înregistra la autoritatea pentru controlul mass-media, Roskomnadzor, de a păstra toate datele timp de șase luni, de a verifica autenticitatea informațiilor publicate și de a indica o vârstă limită pentru vizitatori.

Conform acestei legi, Roskomnadzor, care a blocat, în martie, accesul la mai multe site-uri de informații critice la adresa Kremlinului, trebuie să creeze o listă a celor mai populare bloguri.

Bloggerii sunt obligați să se conformeze noilor obligații în termen de zece zile, în caz contrar riscând să plătească amenzi în valoare de până la 500.000 de ruble (10.000 de euro).

O altă lege adoptată marți dublează pedeapsa minimă pentru participare la tulburări în masă. Această acuzație îi vizează pe mai mulți opozanți ruși, inclusiv pe liderul Frontului de Stânga, Serghei Udalțov.

Astfel, „organizarea unor tulburări în masă” sau participarea la ele pot fi pedepsite cu 5-10 ani de închisoare și o amendă de până la 500.000 de ruble.

Legea oferă, de asemenea, mai multe atribuții Serviciului federal de securitate din Rusia (FSB, fostul KGB).

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro