Rusia consideră „PERICULOASĂ” decizia țărilor europene privind rachetele furnizate Ucrainei /„În contradicție cu aspirațiile spre o soluție negociată”
Administrația Vladimir Putin a catalogat drept ”periculoasă” decizia țărilor europene de a furniza Ucrainei rachete de croazieră cu raze lungi de acțiune, la o zi după decizia anunțată de cancelarul Germaniei, Friedrich Merz.
Liderul de la Berlin a anunțat luni eliminarea restricțiilor privind raza de acțiune a rachetelor de croazieră furnizate Ucrainei.
”Nu mai există restricții asupra armelor furnizate Ucrainei. La fel procedează Marea Britanie, Franța și Statele Unite”, a declarat Friedrich Merz, conform postului WDR.
”Acest lucru înseamnă că Ucraina se poate apăra prin atacarea pozițiilor militare din Rusia. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a continua sprijinul destinat Ucrainei”, a explicat Friedrich Merz.
Cu toate acestea, rachetele de croazieră furnizate de Germania Ucrainei au cea mai lungă rază de acțiune de 85 de kilometri. Merz a refuzat să spună dacă va furniza rachete Taurus, care ating distanțe de până la 500 de kilometri.
Kremlinul avertizează țările europene
Administrația de la Moscova a catalogat drept ”periculoasă” decizia țărilor europene de a nu mai restricționa armamentul furnizat Ucrainei.
”Aceste decizii potențiale, dacă într-adevăr au fost luate, sunt în contradicție cu aspirațiile noastre de a ajunge la o soluție negociată”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, citat de agenția Interfax.
Statele Unite și țările europene acuză Rusia că nu poartă negocieri serioase în sensul opririi războiului din Ucraina. În contextul intensificării bombardamentelor ruse asupra Ucrainei, președintele american, Donald Trump, l-a criticat dur pe omologul său rus, Vladimir Putin.
”Eu am avut permanent o relație foarte bună cu președintele Vladimir Putin, dar s-a întâmplat ceva cu el. A luat-o razna în totalitate. Omoară foarte mulți oameni și nu este vorba doar de militari. Eu am spus mereu că vrea întreaga Ucraină, nu doar o parte, iar acum poate că demonstrează că am dreptate, dar, dacă va face acest lucru, va genera prăbușirea Rusiei”, a afirmat Trump.
”Este un moment foarte important, care are legătură cu încărcătura emoțională a tuturor celor implicați”, a reacționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, salutând însă eforturile diplomatice ale președintelui SUA.
Foto: Profimedia
Citește și: