Rusia organizează noi exerciții militare la granița cu Ucraina

Publicat: 27 12. 2021, 16:31
Sursa foto: Profimedia

Armata rusă a organizat un exercițiu militar în apropiere de granița cu Ucraina, exercițiu care a avut ca scenariu un atac aerian masiv al unui adversar.

Acest exercițiu a fost organizat în contextul în care Moscova și statele occidentale au neînțelegeri tot mai mari, ca urmare a ambiției Ucrainei de a adera la NATO, ceea ce pentru Kremlin reprezintă o amenințare la adresa siguranței Rusiei.

Aproximativ 1.000 de soldaţi au luat parte la operaţiune, potrivit MEDIAFAX.

După aceste exerciții, unele dintre trupe s-au retras deja la bazele lor permanente.

Ca urmare a temerilor că Ucraina ar putea adera în NATO, Rusia a masat mii de soldați la graniță.

Rusia a cerut garanții că NATO nu va accepta aderarea Ucrainei la Alianță sau nu va desfășura arme și trupe în această țară, în pofida aspirațiilor Kievului de a se alătura grupului.

În ultima perioadă, autoritățile de la Kiev au atras atenția că Rusia s-ar pregăti să invadeze Ucraina și au solicitat sprijin din partea NATO pentru a contracara o eventuală invazie.

Rusia a cerut negocieri de urgență cu SUA

Rusia a anunțat că este pregătită să trimită un negociator guvernamental „în orice moment” pentru a începe discuțiile cu Statele Unite privind garanțiile de securitate pe care le solicită pentru a dezamorsa criza din Ucraina.

Ucraina și Statele Unite susțin că Rusia ar fi dislocat peste 90.000 de soldați în apropierea graniței ucrainene și că ar putea fi pregătită să invadeze Ucraina, ceea ce Moscova neagă.

Rusia susține că se simte amenințată de legăturile tot mai strânse dintre NATO și Ucraina, țară care dorește să adere la Alianța Nord-Atlantică, dar și de posibilitatea ca rachetele NATO să fie desfășurate împotriva sa pe teritoriul ucrainean.

Astfel, Moscova a solicitat garanții că NATO nu se va extinde și mai mult în fostul spațiu sovietic și să promită că nu va desfășura arme în țările limitrofe Rusiei care ar putea amenința securitatea sa.

De asemenea, Moscova a cerut reînnoirea unui dialog regulat în domeniul apărării cu Statele Unite și NATO și a îndemnat Washingtonul să se alăture unui moratoriu privind desfășurarea de arme nucleare cu rază intermediară de acțiune în Europa.