Rusia s-a opus creării unui tribunal internațional, care ar fi judecat suspecții doborârii zborului MH17

Publicat: 30 07. 2015, 07:57

Unsprezece dintre cele 15 țări membre ale Consiliului au votat miercuri pentru proiectul de rezoluție inițiat de Malaysia, Australia, Olanda, Belgia și Ucraina, iar trei s-au abținut, și anume China, Angola și Venezuela. O rezoluție este adoptată cu cel puțin nouă voturi și fără ca Rusia, Statele Unite, China, Marea Britanie sau Franța să i se opună prin veto.

Zborul MH17 a fost doborât în iulie 2014, cu 298 de persoane la bord, dintre care aproximativ două treimi erau olandezi. Avionul s-a prăbușit într-o zonă din estul Ucrainei, aflată sub controlul separatiștilor proruși.

„Cei care se fac vinovați ar putea să creadă că se pot ascunde, acum, în spatele votului de veto al Federației ruse. Nu li se va permite să scape justiției”, a declarat ministrul australian de Externe Julie Bishop în Consiliu. La bordul avionului se aflau 39 de australieni.

Ea a anunțat că Australia, Olanda, Malaysia, Belgia și Ucraina caută de-acum un mecanism alternativ de urmărire penală.

Ucraina și Occidentul îi acuză pe rebelii proruși din estul Ucrainei că au doborât avionul cu ajutorul unei rachete rusești, de tip Buk. Însă Moscova a respins acuzațiile că le-ar fi furnizat rebelilor sisteme antiaeriene de rachete de tip SA-11 Buk.

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU Samantha Power a declarat în Consiliu că „niciun vot de veto nu va sta în calea anchetării și judecării acestei crime odioase”.

„Eforturile de negare a justiției nu vor face altceva decât să sporească durerea familiilor victimelor, care au suferit deja mai mult decât poate înțelege oricare dintre noi”, a adăugat ea. „Acesta este efectul votului de veto al Rusiei de astăzi (miercuri)”, a denunțat Power.

Rusia a propus propriul proiect de rezoluție, rival, care îndeamnă ONU să joace un rol mai important în ancheta cu privire la cauzele prăbușirii avionului și în care cere să se facă dreptate, dar fără să prevadă înființarea unui tribunal în acest sens.

Ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin a declarat că este prematur să se fie înființat un tribunal internațional. El a adăugat că rezoluția inițiată de Malaysia și ceilalți a fost supusă la vot în pofida faptului că se știa că Rusia își va utiliza dreptul de veto.

„Acest lucru, în opinia noastră, arată faptul că scopurile politice erau mai importante pentru ei decât obiectivele practice. Este, desigur, regretabil”, a spus Ciurkin. „Rusia este pregătită să coopereze în efectuarea unei anchete exhaustive, independente și obiective cu privire la motivele și circumstanțele prăbușirii”, a spus el.

Ministrul olandez de Externe Bert Koenders a declarat că s-a dovedit că era vorba despre un mecanism judiciar care nu avea nicio legătură cu politica.

„Mi se pare de neînțeles faptul că un membru al Consiliului de Securitate obstrucționează justiția într-o tragedie care a afectat atât de mulți oameni. Impunitatea va da un semnal foarte periculos”, a avertizat el.

Malaysia, Australia, Olanda, Belgia și Ucraina efectuează o anchetă penală cu privire la doborârea zborului MH17. Separat, un raport final asupra cauzelor incidentului urmează să fie prezentat în octombrie de către Comisia olandeză pentru securitate.

Consiliul de Securitate al ONU adopta pe 21 iulie 2014 o rezoluție prin care cerea ca cei găsiți vinovați „să dea socoteală și ca toate statele să coopereze deplin în eforturile cu privire la stabilirea celor vinovați”.