Rusia susține că nu are informații despre planurile lui Edward Snowden

Publicat: 23 06. 2013, 12:15
Actualizat: 29 03. 2019, 10:58
Președinția Rusiei nu are informații despre locul în care se află Edward Snowden și nici despre planurile acestuia, anunță un purtător de cuvânt al Kremlinului, în contextul în care fostul consultant al NSA a părăsit Hong Kong-ul cu destinația Moscova.

Președinția Rusiei nu are informații despre locul în care se află Edward Snowden și nici despre planurile acestuia, anunță un purtător de cuvânt al Kremlinului, în contextul în care fostul consultant al NSA a părăsit Hong Kong-ul cu destinația Moscova.

„Președinția Rusiei nu are cunoștință de locul în care se află domnul Snowden, nici despre planurile acestuia”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

Guvernul din Hong Kong a confirmat, duminică, plecarea fostului consultant informatic al NSA Edward Snowden. „Domnul Snowden a părăsit duminică Hong Kong-ul în mod voluntar, plecând în mod legal în altă țară”, a declarat, conform AFP, un purtător de cuvânt al Guvernului local, precizând că autoritățile „nu primiseră încă informații care să justifice arestarea” tânărului american.

Potrivit presei chineze, Edward Snowden, fostul consultant IT care a dezvăluit informații despre programele americane de interceptare a comunicațiilor, a părăsit Hong Kong -ul duminică, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinația Moscova.

Avionul comercial care îl transportă pe Snowden urmează să aterizeze duminică după-amiază pe aeroportul Șeremetievo din Moscova, însă nu se știe dacă aceasta va fi destinația finală a fostului consultant al Agenției Naționale pentru Securitate din Statele Unite, scrie ziarul South China Morning Post.

Edward Snowden, în vârstă de 29 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existența a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând rețele de socializare. Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiția americană a cerut autorităților din Hong Kong să îl aresteze.