Scandal în Marea Britanie. Carne de cal descoperită în magazine. Producătorul anunță că provine din România

Publicat: 26 02. 2013, 13:20
Actualizat: 29 03. 2019, 10:49

Carnea de cal utilizată pentru prepararea lasagna, în Marea Britanie, provenea de la un furnizor român, a anunțat, vineri seară, președintele Comigel.

Comigel a efectuat propria anchetă și a stabilit că un furnizor român a trimis carnea, care a fost împachetată în Franța și trimisă în Marea Britanie, a explicat Erick Lehagre, președintele companiei franceze. Inițial, Comigel apreciase că era vorba de carne din Franța.

Scandalul din Marea Britanie s-a amplificat în urmă cu câteva zile, când compania britanică de congelare Findus a recunoscut că, de aproximativ șase luni, există probleme cu pachete de carne care ar fi trebuit să fi fost de vită și care erau livrate de producătorul francez Comigel.

Producătorul francez Comigel a precizat că unele dintre pachetele destinate lasagna livrate companiei Findus conțineau carne de cal în proporție de 99 – 100 %.

Comigel alimentează numeroase lanțuri de supermarketuri din Marea Britanie.