SCANDALUL DE PLAGIAT AL LUI PONTA și politicienii „summa cum fraude”. Cum au plagiat, au fost prinși și au demisionat președintele Ungariei și ministrul Apărării din Germania

Redactor:
Alina Matis
Scandalurile de plagiat în care sunt implicați oamenii politici nu sunt deloc o noutate în peisajul european și s-au dovedit într-atât de puternice, încât au dus la demisii, ba chiar și la încheierea unor cariere politice altfel remarcabile.

Victor Ponta este acuzat de plagiat în Nature și Frankfurter Allgemeine Zeitung, ambele publicații susținând că au avut acces, grație unei surse anonime, la documente care dovedesc că teza de doctoral a premierului român ar conține texte copiate. Într-o conferință de presă susținută marți dimineața, Victor Ponta a admis că nu a respectat standardele de citare, dar a subliniat că nu a existat „intenția de a plagia”. De asemenea, șeful Executivului a declarat că este dispus să renunțe la titlul de doctor, care nu îi aduce „niciun beneficiu”.

Scandalurile de plagiat în care sunt implicați oamenii politici nu sunt deloc o noutate în peisajul european și s-au dovedit într-atât de puternice, încât au dus la demisii, ba chiar și la încheierea unor cariere politice altfel remarcabile.

Două dintre cele mai recente astfel de scandaluri sunt cele în care au fost implicați președintele maghiar Pal Schmitt și ministru Apărării din Germania, Karl-Theodor zu Guttenberg. În ambele cazuri, s-a dovedit că aceștia și-au plagiat teza de doctorat. Germanul a admis că a plagiat, dar a susținut că nu a fost cu intenție.

Președintele Ungariei, cel mai recent „plagiator de top”

Pal Schmitt, fostul președinte al Ungariei, este ultimul lider european „căzut” din cauza unui scandal de plagiat. În 2 aprilie 2012, Schmitt a devenit primul președinte demisionar al Ungariei democrate, decizie pe care a luat-o în urma presiunilor intense venite din partea partidelor de opoziție, a presei și a mediului academic.

Scandalul care a lăsat Ungaria fără președintele ales în urmă cu numai doi ani a început în luna ianuarie a acestui an, când presa maghiară a prezentat mai multe fragmente din teza de doctorat a lui Pal Schmitt despre istoria Jocurilor Olimpice, care erau traduse din textele altor autori. Aceasta în condițiile în care Schmitt a fost membru al Comitetului Olimpic Internațional din 1983 și președinte al Comitetului Olimpic maghiar.

În total, teza din 1992 a președintelui maghiar, conținea 196 de pagini care nu respectau standardele de citare. Pe de-o parte, existau 16 pagini traduse cuvânt cu cuvânt dintr-o lucrare din 1991, semnată de un autor german pe nume Klaus Heinemann. Pe de altă parte, alte 180 de pagini, inclusiv tabele și grafice, proveneau din lucrarea din 1987 a unui autor bulgar, Nikolay Gueorguiev.

Scandalul a evoluat foarte repede, iar președintele maghiar a refuzat să își admită culpa, chiar și când lucrările au fost prezentate una lângă alta.

La sfârșitul lunii martie, când Schmitt era la summitul de securitate de la Seul, Senatul Universității Semmelweis din Budapesta a decis să-i retragă președintelui titlul de doctor, pe motiv că teza sa nu întrunea standardele etice și profesionale.

O săptămână mai târziu, pe 2 aprilie, Pal Schmitt își anunța demisia în fața Parlamentului de la Budapesta, invocând „probleme personale”. Schmitt a refuzat constant să accepte problemele din teza de doctorat, ba chiar a spus că a făcut „o treabă corectă, ca orice alt student”, iar conștiința lui este „împăcată”.

„Constituția Ungariei, pe care am semnat-o, spune că președintele exprimă unitatea națiunii. Această prevedere înseamnă că, în situația actuală, când problemele mele personale dezbină națiunea mea iubită și nu o unesc, este datoria mea să îmi închei activitatea și să demisionez din funcția de președinte”, a fost explicația lui Schmitt, care nu i-a mulțumit deloc pe criticii dornici să vadă semne de căință pe chipul liderului ungar.

Sfârșit dramatic de carieră pentru protejatul Angelei Merkel

Până în 2011, Karl-Theodor zu Guttenberg, ministrul Apărării din Germania, era tânăra stea a lumii politice din această țară. La numai 39 de ani, era cel mai popular politician german al momentului, se bucura de susținerea Angelei Merkel, pe care se credea că avea să o înlocuiască în câțiva ani în funcția de cancelar.

În februarie 2011, a început sfârșitul carierei lui Guttenberg, după ce presa a publicat dovezi care arătau că teza lui de doctorat, obținută în 2007, conținea multe pagini care nu îi aparțineau. Era vorba mai ales despre fragmente din ziare, discursuri și rapoarte interne ale Parlamentului german, care nu aveau indicate nicio sursă.

La fel ca și Victor Ponta, Karl-Theodor zu Guttenberg era doctor în drept, titlu pe care l-a obținut cu lucrarea pe tema dezvoltării dreptului constituțional în Europa și Statele Unite. Întocmai ca în cazul premierului român, scandalul de plagiat a fost comentat în revista Nature.

Ca un prim răspuns la acuzațiile care îi erau aduse, Guttenberg a anunțat că va înceta temporar să își folosească titlul de doctor.

De asemenea, el a admis în Parlament că a greșit, dar a susținut, întocmai ca primul-minstru român astăzi, că nu a fost intenția lui să plagieze. Comunitatea academică nu a fost deloc mulțumită însă și, în 26 februarie, i-a trimis cancelarului Angela Merkel o scrisoare deschisă, în care îi cereau să ia măsuri în acest scandal.

„În lumina amplitudinii plagiatului, ar trebui să vă fie clar, la fel cum ne este și nouă, că, la sfârșitul anchetei universității, va exista o singură concluzie posibilă cu referire la intenția ministrului de a înșela. Așa ceva nu poate fi făcut neintenționat”, se arată în scrisoarea semnată de mii de doctoranzi și oameni de știință.

A existat și un miting împotriva lui Guttenberg, desfășurat sub motto-ul „summa cum fraude”, aluzie la distincția „summa cum laude” (latină – cu cele mai mari laude, excepțional) care poate fi acordată unei teze de doctorat remarcabile.

FOTO: dapd/Tagesspiegel.de

Confruntat cu presiuni din ce în ce mai mari, mai ales din partea opoziției și a lumii academice, Karl-Theodor zu Guttenberg și-a dat demisia, la 1 martie 2011. „Este cea mai grea decizie din viața mea. Nu demisionez doar din cauza greșelilor trecutului, dar și pentru că nu știu dacă pot să mă mai ridic la standardele și responsabilitățile acestei funcții”, a explicat în acel moment Guttenberg, care, în prezent promovează libertatea de exprimare pe Internet, pentru Comisia Europeană.

Inchide