Scholz SE DISTANȚEAZĂ de afirmațiile lui Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina /Stoltenberg: NATO nu va mobiliza militari pe teren

Publicat: 27 02. 2024, 15:24

This browser does not support the video element.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a distanțat, marți, de poziția președintelui francez, Emmanuel Macron, care a sugerat că anumite state europene ar putea trimite trupe în Ucraina, afirmațiile liderului de la Paris fiind contestate puternic de opoziția din Franța și contrazise chiar și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Președintele Emmanuel Macron a afirmat, luni seară, cu ocazia unei reuniuni a zeci de șefi de state, că ”nu exclude nicio opțiune” în susținerea militară a Ucrainei.

”Înfrângerea Rusiei este indispensabilă pentru securitatea și stabilitatea Europei. Au fost evocate toate opțiunile în această seară în mod liber și direct. Nu există consens oficial asupra trimiterii de trupe pe teren, dar poziția este dinamică și nu excludem nicio opțiune, întrucât vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu va putea câștiga acest război”, a declarat Emmanuel Macron.

Însă cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a dat asigurări că nu vor fi trimiși militari germani ori din cadrul NATO în Ucraina.

”Este destul de clar că niciun militar german nu va fi trimis pe teren în Ucraina. Eu mențin poziția. Nu există nicio modificare a poziției țării noastre și nu există nicio structură militară a țării noastre implicată în acest război”, a afirmat Olaf Scholz.

Ungaria, Polonia, Spania, Cehia, Suedia și Slovacia s-au distanțat de afirmațiile lui Emmanuel Macron. Premierul britanic, Rishi Sunak, a declarat că se află deja în Ucraina ”un număr mic de militari britanici”, ”cu rol de formare medicală”. ”Nu intenționăm să trimitem trupe”, a subliniat Sunak.

Stoltenberg: NATO nu va trimite trupe în Ucraina

”Alianța Nord-Atlantică nu are niciun plan de a trimite trupe în Ucraina. NATO și statele membre oferă sprijin militar fără precedent Ucrainei. Am făcut acest lucru din 2014 și am trecut la o viteză superioară după invazia rusă. Dar nu există niciun plan de trimitere a trupelor combatante NATO în Ucraina”, a declarat marți secretarul general Jens Stoltenberg.

Opoziția din Franța consideră ”nebunești” afirmațiile lui Macron

”Trimiterea de trupe în Ucraina ar fi o nebunie. Am deveni parte beligerantă”, a reacționat Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii Franța Nesupusă (stânga), citat de cotidianul Le Figaro.

”Nu știu dacă cineva își dă seama de gravitatea unor asemenea declarații. Emmanuel Macron se joacă de-a liderul războiului, dar vorbește cu nepăsare de viețile copiilor noștri. Este vorba despre pacea sau despre războiul din țara noastră”, a reacționat Marine Le Pen, fost candidat la președinție.

Rusia avertizează Occidentul

”Trimiterea de trupe în Ucraina nu ar fi în interesul Occidentului. Nu este deloc în interesul lor, trebuie să fie conștienți de acest lucru”, a atras atenția Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Foto: Profimedia