Scrisoarea pe care Coreea de Nord a trimis-o Congresului SUA. „Actul atroce împotriva umanității” pe care Phenianul îl reclamă

Publicat: 12 05. 2017, 13:32
Actualizat: 20 05. 2017, 18:29

Sancțiunile americanilor au fost catalogate drept un „act atroce împotriva umanității”, de către comitetul de afaceri externe al Adunării Populare Supreme din Coreea de Nord, potrivit unui raport al presei de stat.

Nu este neobișnuit ca autoritățile de la Phenian să condamne represaliile din partea Washingtonului, dar o scrisoare de protest direct adresată Congresului SUA este o raritate.

Condițiile în care a fost trimisa scrisoarea de protest nu sunt clare, întrucât Coreea de Nord și Statele Unite nu au relații diplomatice și practic nu există canale oficiale de comunicare. Potrivit agenției centrale de știri din Coreea de Nord, documentul a fost trimis vineri către Congres.

Statele Unite au adoptat noul pachet de sancțiuni la adresa Coreea de Nord în data de 4 mai.