Șeful diplomației ucrainene, invitat de ministrul Aurescu în România. Când va avea loc vizita oficială

Publicat: 07 01. 2015, 23:41

Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Pavlo Klimkin, ministrul de Externe al Ucrainei, la inițiativa părții române.

Cei doi miniștri au avut un schimb de vederi asupra evoluțiilor privind Ucraina, în contextul crizei din sud-estul țării și al negocierilor în curs în formatul „Normandia”, precum și asupra contactelor și agendei de cooperare bilaterală din acest an.

Bogdan Aurescu a exprimat interesul părții române, „împărtășit cu deschidere de omologul ucrainean”, pentru perfectarea în acest an a unui calendar substanțial de contacte politice bilaterale, reiterând invitația ca omologul de la Kiev să efectueze o vizită la București la începutul acestui an, invitația fiind acceptată de către ministrul Klimkin, precizează MAE.

În cadrul convorbirii, ministrul român a evidențiat sprijinul consecvent al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, exprimând susținerea României pentru regimul de sancțiuni al UE impus Rusiei. De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre perspectivele dialogului politic în formatul „Normandia” (format de negocieri constituit din reprezentanții Franței, Germaniei, Federației Ruse și Ucrainei), reluat recent la Berlin, la nivelul directorilor politici, precum și cu privire la perspectivele continuării acestuia la nivel de șefi de stat, la 15 ianuarie, la Astana, Kazahstan.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a evocat disponibilitatea părții române de a asista Ucraina în procesul de reformă conform standardelor europene, în aplicarea Acordului de Asociere UE-Ucraina, pe care România l-a ratificat la 3 iulie 2014, fiind primul stat membru UE care a îndeplinit această procedură.

Bogdan Aurescu a informat, de asemenea, asupra faptului că România a încheiat procedurile de ratificare pentru intrarea în vigoare a Acordului privind Micul Trafic de Frontieră (AMTF), semnat la 2 octombrie 2014 de către prim-miniștrii celor două state, și a exprimat speranța privind ratificarea rapidă a AMTF și de către noul legislativ de la Kiev, astfel încât aplicarea prevederilor acestuia să înceapă într-un termen cât mai scurt. Ministrul Pavlo Klimkin a precizat că va urmări cu prioritate ca partea ucraineană să îndeplinească procedurile ce îi revin pentru ratificarea AMTF.

MAE mai informează că cei doi miniștri au discutat aspecte privind minoritatea română din Ucraina.