Serbia dă un ultimatum dur UE în problema imigranților, după ce Croația a închis granița pentru camioanele sârbe

Publicat: 22 09. 2015, 14:07

„Așteptăm ca UE să reacționeze până la ora 14.00 (15.00, ora României), apoi Serbia va reacționa calm, fără să încalce regulile, dar va dovedi că Croația nu poate să se răzbune pe Serbia și să o umilească, să distrugă economia Serbiei fără consecințe”, a precizat premierul.

El a descris decizia țării vecine drept „un scandal de proporții incredibile”.

Ministrul croat de Interne, Ranko Ostojici, a acuzat marți Serbia că „trimite refugiați în Croația în loc (să-i trimită) în Ungaria, în mod organizat”, adăugând că țara sa este pregătită să închidă complet punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Bajakovo-Batrovci „dacă va fi necesar”.

Autoritățile croate continuă să blocheze intrarea vehiculelor de transport de mărfuri dinspre Serbia pe la acest punct de trecere a frontierei. O coloană de camioane s-a format pe o distanță de 15 kilometri de partea sârbă a frontierei, din cauza acestei măsuri.

Aproximativ 29.000 de imigranți au sosit în Croația în mai puțin de o săptămână, chiar și după ce statul și-a închis majoritatea punctelor de frontieră cu Serbia.

Mulți vin prin Serbia, orientându-se spre Croația după ce Ungaria și-a închis frontierele pentru imigranții clandestini din 15 septembrie.