Serghei Lavrov vorbește despre problemele din Ucraina care sunt discutate în Europa, dar nu cu „voce tare”

Publicat: 04 09. 2014, 13:58

„Sud-estul este cel mai fierbinte punct al crizei din Ucraina, dar nu trebuie să uităm și de alte părți ale țării”, a declarat Lavrov la întâlnirea cu președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Ilkka Kanerva, relatează agenția Itar-Tass, în pagina electronică.

Pe de altă parte, Serghei Lavrov a declarat că planul de pace pentru reglementarea conflictului propus de președintele rus Vladimir Putin ar trebui să fie luat în considerare la Kiev, Donețk și Lugansk. „Nu renunțăm. Președintele Vladimir Putin a făcut personal eforturi uriașe, împreună cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, pentru găsirea unor modalități de cooperare care să permită încheierea rapidă a confruntărilor din estul Ucrainei și să asigure începerea procesului de negocieri politice”, a explicat șeful diplomației de la Moscova.

Președintele rus Vladimir Putin a propus miercuri un plan de reglementare a conflictului în șapte puncte, menit să ajute autoritățile de la Kiev și milițiile din sud-est să ajungă la un acord în vederea detensionării situației, a adăugat el.

„Noi vom fi pregătiți alături de OSCE, în cadrul grupului de contact, să ajutăm părțile aflate în conflict să progreseze în vederea stabilizării situației”, a mai spus Lavrov, exprimând îndoieli privind sinceritatea Bruxellesului și Washingtonului în legătură cu criza ucraineană.

Ministrul rus de Externe a mai făcut recent declarații cu privire la etnicii români și maghiari din Ucraina. La 27 august, Lavrov a pledat pentru o Ucraină în care comunitatea rusofonă, etnicii români și maghiari să poată conviețui în pace și să le fie respectate drepturile. „Vrem ca rușii din Ucraina să trăiască alături de ucraineni, împreună cu maghiarii, cu românii, să conviețuiască așa cum făceau până acum. Vrem ca aceste comunități să fie respectate, să li se respecte drepturile”, a insistat ministrul rus de Externe, potrivit RIA Novosti.