Și-au făcut selfie la locul luării de ostatici din Sydney – GALERIE FOTO

Publicat: 15 12. 2014, 15:04
Actualizat: 15 12. 2014, 16:37

Câțiva trecători veseli și-au făcut selfie cu telefonul mobil în fața cafenelei Lindt din Martin Place, în care un bărbat înarmat ține mai mulți ostatici. O serie de fotografii au fost postate inițial pe Instagram. Un bărbat a pus o fotografie în care putea fi văzut pe fundal un camion de pompieri, însoțită de hashtag-ul #hostagesituationselfie. Fotografia a fost ulterior ștearsă de pe contul său.

Într-o altă fotografie veselă, trei bărbați, probabil turiști, pozează în fața benzii desfășurate de poliție pentru a marca perimetrul de securitate din jurul cafenelei. Unul dintre bărbați face semnul păcii.

Multe dintre aceste selfie-uri, postate pe site-uri de socializare, au fost preluate pe Twitter, iar utilizatorii rețelelor sociale îi critică pe autorii lor pentru insensibilitate. „Trebuie să fii nebun și să nu ai respect pentru nimeni ca să faci asta”, a scris un utilizator pe Twitter. „Dacă chiar vrei un selfie, de ce nu te oferi să faci schimb de locuri cu un ostatic”, a sugerat un altul.

Reporterul BuzzFeed Mark Di Stefano a fotografiat două femei blonde care își făceau un selfie la „100 de metri de cafeneaua Lindt”. Fotografia a fost distribuită de 450 de ori pe Twitter, iar comentatorii au condamnat comportamentul femeilor, considerându-l „îngrozitor” și „lipsit de respect”. Di Stefano a afirmat că nu numai turiștii sau trecătorii își fac selfie la locul luării de ostatici, ci și jurnaliști de televiziune.

Un alt comportament condamnat luni a fost cel al liderului Ligii Australiene de Apărare antimusulmană, Ralph Cerminara, care a mers în zona cafenelei Lindt Chocolate Cafe pentru a protesta față de islam. El a fost înlăturat de poliție.

De asemenea, unele persoane au făcut glume pe Twitter despre moartea provocată de ciocolata Lindt.