Siria se așteaptă la un atac „în orice moment”, afirmă un oficial sirian

Publicat: 31 08. 2013, 12:14

Siria se așteaptă la o acțiune occidentală împotriva teritoriului său „în orice moment”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor siriene de securitate pentru AFP.

„Ne așteptăm la o agresiune în orice moment și suntem pregătiți să ripostăm tot în orice moment”, a subliniat acest oficial, după ce experți ONU însărcinați să ancheteze acuzații cu privire la atacuri chimice au părărsit Siria sâmbătă dimineața.

„Ne vom apăra poporul și patria cu toate capacitățile”, a adăugat el, afirmând că „această agresiune (occidentală) nejustificată nu (va avea loc) fără o ripostă”.

„Opinia publică este împotriva” Statelor Unite și țărilor occidentale care vor să efectueze un atac militar împotriva Siriei, a continuat el.

Susținătorii atacului străin apără „o cauză rea, care nu are nimic a face nici cu morala și nci cu dreptul internațional. Este vorba despre o agresiune internațională nejustificată”, a continuat sursa citată.

Statele Unite și Franța se pregătesc pentru un atac limitat împotriva regimului sirian, acuzat că a ucis peste 400 de copii și peste 1.000 de adulți cu gaze toxice.