Situația din Catalonia, impact direct asupra românilor care muncesc în regiune: Vor fi primii afectați

Publicat: 27 10. 2017, 22:52

„După un referendum ilegitim, pe 1 octombrie, după cateva săptămâni de incertitudine politică, Parlamentul Catalan a declarat astazi (vineri – n.red.) independența Cataluniei. În același timp, Guvernul central de la Madrid a propus, iar Senatul a aprobat activarea articolului 155 pentru Catalunia, ceea ce însemnă destituirea Președintelui Guvernului Catalan, cât și a miniștrilor lui, dizolvarea Parlamentului Autonom, și Alegeri Anticipate pe 21 Decembrie”, conform unui comunicat de presă transmis vineri de FADERE.

Sursa citată precizează că tensiunile politice din ultimele zile au făcut ca peste 1.800 de firme să plece din zona Cataluniei în alte parți ale Spaniei. Între acestea se numără și băncile Caixa și Sabadel, care și-au mutat sediul la Madrid.

„În Spania locuiesc peste un milion de români, iar în zona Cataluniei sunt peste 150.000. Cu toate că românii din zona Cataluniei formează o comunitate puternică și bine integrată românii nu au fost chemați să participe la referendumul de pe 1 octombrie pe motivul că nu sunt cetățeni, ci doar rezidenți. Chiar dacă Guvernul de la Madrid a transmis nenumărate mesaje optimiste, credem că șomajul va crește considerabil în zona Cataluniei în următoarele zile, iar primii care vor avea de suferit vor fi românii. Vrem să venim în sprijinul lor și să le oferim posibilitatea să lucreze în alte zone ale Spaniei”, a declarat președintele FADERE, Daniel Tecu.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri, prin vot secret, proclamarea independenței regiunii față de Spania și constituirea unei republici. Guvernul anunță dizolvarea Executivului și Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.

Parlamentul de la Barcelona a aprobat cu 70 de voturi pentru, 10 împotrivă și două abțineri rezoluția care prevede inițierea procedurilor de proclamare a independenței Cataloniei față de Spania și crearea unei republici independente.

Locuitorii Cataloniei s-au pronunțat pe 1 octombrie în favoarea independenței regiunii față de Spania, într-un referendum considerat neconstituțional de Guvernul Spaniei și de Uniunea Europeană.

Ulterior, premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, a proclamat independența regiunii, dar a suspendat decizia, pentru inițierea dialogului cu Madridul.

Vineri seara, Guvernul Spaniei a decis dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, și a Parlamentului regional, a anunțat vineri seară premierul spaniol, Mariano Rajoy, precizând că au fost luate măsuri pentru preluarea controlului direct asupra regiunii separatiste