S&P a scăzut ratingul Rusiei, din cauza tensiunilor cu Ucraina

Publicat: 25 04. 2014, 10:12
Actualizat: 02 02. 2019, 15:08

Agenția Standard & Poor’s (S&P) a scăzut vineri ratingul cu privire la solvabilitatea Rusiei de la „BBB” la „BBB-” și a menținut perspectiva „negativă”, din cauza tensiunilor tot mai puternice dintre Rusia și Ucraina, relatează AFP.

„Situația geopolitică tensionată dintre Rusia și Ucraina ar putea provoca ieșiri suplimentare semnificative din economia rusă a unor capitaluri atât străine, cât și naționale, și ar putea fragiliza perspectivele deja slabe de creștere”, a anunțat agenția într-un comunicat.

Ea și-a anunțat decizia în contextul în care tensiunile continuă să crească în privința situației din Ucraina, iar Moscova a fost amenințată joi de către Washington cu noi sancțiuni.

S&P avertizează că ar putea scădea din nou ratingul țării, în cazul în care Rusiei îi vor fi aplicate „sancțiuni mai severe”.

De asemenea, agenția ar putea face același lucru dacă percepe „riscuri sporite pentru solvabilitatea Rusiei, din cauza unei creșteri economice mai slabe decât cea prevăzută”.

Standard & Poor’s notează că creșterea economică rusă a atins 1,3 în 2013, „cel mai scăzut nivel înregistrat din 1999” încoace. „Dacă tensiunile geropolitice nu se atenuează în 2014, există un risc important ca creșterea economică să scadă la sun un procent”, avertizează S&P.