STUDIU. Geologii au descoperit DATA EXACTĂ A MORȚII LUI IISUS HRISTOS

Publicat: 25 05. 2012, 18:35
Actualizat: 11 04. 2014, 13:20

Iisus Hristos ar fi murit pe 3 aprilie, în anul 33 e.n., arată un studiu care leagă moartea Mântuitorului de un cutremur, scrie Daily Mail.

Investigația realizată de Centrul Internațional de Geologie corelează moartea lui Iisus cu activitatea seismică din Marea Moartă, situată la 20 kilometri de Ierusalim.

În capitolul 27 al Evangheliei după Matei, se arată că, în timp ce Iisus agoniza pe cruce, regiunea a fost zguduită de un cutremur.

Geologii au verificat arhivele și datele astronomice, pentru a afla data exactă a evenimentelor. Ei au aflat că în Ierusalim au avut loc două cutremure majore în acea perioadă, unul în anul 31 î.e.n. și unul între anii 26 și 36 e.n.

Primul se exclude, deoarece a avut loc înaintea nașterii Mântuitorului, astfel că geologii au rămas doar cu a doua variantă. Geologul Jefferson Williams a aflat că al doilea seism a avut loc în perioada lui Ponțiu Pilat, perioadă consemnată de Evanghelia după Matei.

Williams spune că toate Evangheliile scriu că Iisus Hristos a murit într-o vineri, a 14-a zi a nisanului (calendar evreiesc), înaintea începerii sabatului evreiesc. Astfel, a fost confirmată și data de 3 aprilie.

Cât despre ora la care a murit Mântuitorul, cercetătorii spun că este undeva între miezul zilei și ora 15. Atunci, cerul se întunecase, cel mai probabil din cauza unei furturi de nisip.