SUA, Olanda, Australia, Germania și Marea Britanie cer Rusiei să intervină pentru a permite accesul în zona prăbușirii avionului malaysian

Publicat: 20 07. 2014, 12:31

tatele Unite consideră „inadmisibilă” situația de la locul prăbușirii avionului malaysian. „Locul nu a fost securizat și există informații că unele corpuri au fost mutate, la fel și fragmente ale fuselajului”, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Premierul Olandei, Mark Rutte, i-a cerut președintelui rus, Vladimir Putin, să asume „responsabilitatea pentru insurgenții susținuți de Moscova”. La rândul lui, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, s-a declarat „șocat” și „indignat” de informații privind mutarea unor cadavre de la locul prăbușirii avionului. La bordul avionului malaysian se aflau 192 de cetățeni olandezi.

„Este o crimă abominabilă”, a reacționat premierul Australiei, Tony Abbott, în contextul în care 27 de australieni au murit în incidentul aviatic.

„S-a întâmplat pe un teritoriu controlat de ruși, rebelii sunt susținuți de ruși, iar arma utilizată probabil este rusească”, a spus Abbott, precizând că i-a transmis proteste ministrului rus al Comerțului, Denis Manturov, aflat în vizită în Australia.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că așteaptă ca Rusia să faciliteze accesul la locul prăbușirii avionului malaysian.

Premierul britanic, David Cameron, l-a somat pe președintele rus, Vladimir Putin, să faciliteze accesul la locul avionului prăbușit în estul Ucrainei, avertizând că, în caz contrar, Occidentul trebuie să schimbe fundamental abordarea față de Rusia. „Uniunea Europeană trebuie să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, dacă Moscova nu modifică abordarea în cazul anchetei privind doborârea avionului companiei Malaysia Airlines”, a scris David Cameron în publicația The Sunday Times.