SUA suspendă sancțiunile asupra petrolului iranian. JD Vance: „Am pus o bază foarte solidă pentru un acord final”
Statele Unite suspendă pentru două luni sancțiunile asupra petrolului iranian, într-o mișcare care ar putea schimba echilibrul din Orientul Mijlociu. Washingtonul susține că Teheranul este pregătit să primească din nou inspectorii nucleari internaționali.
SUA au făcut luni unul dintre cele mai importante anunțuri de după încetarea ostilităților din Orientul Mijlociu, confirmând suspendarea temporară a sancțiunilor impuse sectorului petrolier iranian, potrivit Associated Press.
Decizia vine în contextul negocierilor desfășurate în Elveția între reprezentanți americani și iranieni, discuții pe care administrația de la Washington le consideră un pas decisiv către un acord de durată care să reducă tensiunile din regiune și să elimine riscul reluării conflictului.
Potrivit Departamentului Trezoreriei SUA, toate tranzacțiile care erau anterior interzise și care vizează producția, vânzarea și transportul hidrocarburilor iraniene vor fi permise până la data de 21 august. Măsura oferă Iranului acces temporar la piețele internaționale de energie și reprezintă unul dintre cele mai importante gesturi de relaxare a presiunii economice americane din ultimii ani.
JD Vance: „Am pus o bază foarte solidă pentru un acord final”
Vicepreședintele american JD Vance, care a participat la negocierile desfășurate în Elveția, a transmis un mesaj optimist privind perspectivele unei înțelegeri între cele două state.
„Am pus o bază foarte solidă pentru a ajunge la un acord final de succes”, a declarat JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite.
Vance a precizat că Iranul ar fi acceptat să permită revenirea inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), un element considerat esențial pentru restabilirea încrederii între părți.
Potrivit lui vicepreședintelui SUA, reluarea inspecțiilor reprezintă un „prim pas” către „sfârşitul definitiv al programului de arme nucleare al Iranului”.
Petrolul se ieftinește, dar întrebările despre programul nuclear rămân
Anunțul Washingtonului a avut efecte imediate asupra piețelor internaționale. Prețul petrolului Brent, considerat reperul global al industriei petroliere, a continuat să scadă și a coborât sub pragul de 78 de dolari pe baril.
Nivelul este semnificativ mai redus față de maximele de peste 126 de dolari pe baril atinse în perioada de vârf a conflictului din Orientul Mijlociu.
În același timp, dosarul nuclear iranian rămâne una dintre cele mai sensibile teme ale negocierilor.
Amintim că Teheranul și-a suspendat cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică după atacurile israeliene și americane asupra unor instalații nucleare iraniene în iunie 2025. Din acel moment, inspectorii AIEA nu au mai avut acces la siturile afectate de bombardamente, ceea ce a alimentat incertitudinile privind stocurile de uraniu puternic îmbogățit ale Republicii Islamice.
Deși accesul la instalațiile lovite în timpul conflictului a rămas restricționat, inspectorilor internaționali li s-a permis în ultimele luni să efectueze vizite la alte obiective nucleare din Iran.