Suma record cu care s-a trezit în cont un tapițer din Suedia. Ce a făcut cu banii
Un tapițer originar din Bosia și Herțegovina, stabilit în Suedia, s-a trezit peste noapte cu aproape un milion de euro în contul său bancar. Frank Arnautović a descoperit suma uriașă în contul său în decembrie 2025.
Într-o seară de decemnrie, Frank Arnautović a observat că în contul său a fost depusă suma de aproximativ 13.000 de euro, relatează Libertatea.
Suma record cu care s-a trezit în cont un tapițer din Suedia
„Am crezut că e o greșeală și că banii vor dispărea curând”, a declarat el. Spre surprinderea lui, în următoarea zi, suma crescuse semnificativ și a ajuns la aproximativ 900.000 de euro.
„M-am speriat. Mă gândeam că cineva ar putea bate la ușă să ceară banii sau să mă forțeze să fac ceva. Nu erau banii mei și nu îi doream”, a mărturisit bărbatul.
Bărbatul a contactat imediat banca și a raportat situația. Chiar dacă majoritatea banilor au fost retrași din contul său, o sumă de 13.000 de euro a rămas încă acolo până în februarie 2026.
El a fost pus în situația de a reaminti băncii să returneze banii respectivi. Răspunsul inițial al băncii a fost că suma fusese transferată din cauza unei erori tehnice. Ulterior, instituția a susținut că transferul a fost realizat utilizând identitatea bancară a lui Arnautović, pentru care acesta ar fi responsabil.
Deși banii proveneau de pe un cont al băncii și nu al unei alte persoane, banca a afirmat că, în cazul unui proces, situația ar putea fi interpretată drept furt. Cu toate acestea, au precizat că nu intenționează să depună o plângere penală.
Ce reacție a avut fiul său
Povestindu-le prietenilor despre întâmplare, aceștia l-au felicitat și i-au spus în glumă că ar fi trebuit să primească o recompensă. Totuși, pentru el, cel mai mare câștig a fost reacția fiului său: „I-am spus că am sunat la bancă și am rezolvat problema, iar el mi-a spus: «Tată, sunt mândru de tine». Asta a fost cea mai mare recompensă pentru mine”.
Totodată, aceștia au explicat că, deși există sisteme care detectează tranzacțiile greșite, procesul de corectare poate fi uneori mai îndelungat decât și-ar dori clienții.
Recomandările autorului: