Surpriză în această dimineață la chioșcurile de ziare din Paris. Ce au aflat oamenii care voiau să cumpere noul număr al Charlie Hebdo. Tiraj record pentru săptămânalul satiric

Publicat: 14 01. 2015, 11:26

UPDATE: Tirajul Charlie Hebdo, mărit de la trei la cinci milioane de exemplare

Tirajul primului număr Charlie Hebdo de după atacul armat care i-a decimat redacția, scos miercuri, a fost mărit de la trei la cinci milioane de exemplare, pentru a face față unei cereri excepționale în Franța, a declarat distribuitorul pentru AFP.

„Editorul a decis în această dimineață să crească tirajul la cinci milioane” de exemplare, a declarat Véronique Faujour, președinta Messageries Lyonnaises de Presse (MLP).

Vor fi distribuite aproximativ 500.000 de exemplare pe zi, ceea ce va permite tuturor chioșcurilor care îl cer să se reaprovizioneze, a subliniat ea.

Acest număr istoric al săptămânalului de satiră era deja aproape de negăsit miercuri dimineața în Franța.


Unele tonete de ziare au vândut în mai puțin de zece minute toate exemplarele primite, în jur de 125. Le Monde scrie că, pentru a fi siguri că pun mâna pe un exemplar din noul număr Charlie Hebdo, mulți francezi au făcut comenzi în avans.

Chiar și oamenii care nu au citit răsfoit niciodată o ediție a Charlie Hebdo au fost curioși să vadă cum arată primul număr de la tragedia de săptămâna trecută, în care 12 persoane, între care și opt membri ai redacției, au fost uciși de doi fundamentaliști islamici din Franța, Cherif și Said Kouachi. Cei doi frați au fost uciși, vineri, la Dammartin, în urma unui asalt al forțelor speciale franceze asupra tipografiei în care teroriștii se baricadaseră.

„Nu mai e”, repetau numeroase chioșcuri pariziene, provocând dezamăgre clienților. Mulți dintre ei s-au aruncat asupra ediției Le Canard Enchaîné, cel mai mare săptămânal de satiră din Franța, care titra miercuri, în semn de solidaritate cu Charlie Hebdo, „Înainte, băieți, nu vă lăsați”, scrie Mediafax.

„Este incredibil. Aveam o coadă de 60-70 de persoane în fața magazinului, când am deschis. N-am văzut niciodată așa ceva. Cele 450 de exemplare pe care le aveam au dispărut în 15 minute”, a povestit administratora unui chioșc din Paris, potrivit Mediafax.

Pe coperta noului număr Charlie Hebdo figurează din nou profetul Mohamed, într-o caricatură semnată de Luz, unul dintre membrii redacției, care a supraviețuit atentatului pentru că a întârziat la muncă, deoarece a fost ziua sa de naștere.

Desenul este însoțit de mesajele ”Je suis Charlie” și ”Totul este iertat”.

De obicei, Charlie Hebdo are un tiraj de 30.000 de exemplare, însă numărul de miercuri a fost tipărit în 3 milioane de exemplare, în mai multe limbi, printre care și araba, și va fi distribuit în mai multe țări, printre care și Turcia. Cotidianul turc de opoziție Cumhuriyet a publicat miercuri, după un ultim control nocturn al poliției, patru pagini din noul număr al Charlie Hebdo.

Prețul unui exemplar, în ediția din Franța, este de 3 euro.

Redacția Charlie Hebdo funcționează acum din sediul ziarului Liberation. Google și Facebook se numără printre companiile care au anunțat donații consistente pentru ca Charlie Hebdo să continue să funcționeze după atentatele de săptămâna trecută.