Suspectul din atentatul de la Stockholm risca deportarea, înainte să intre cu camionul în mall

Publicat: 09 04. 2017, 15:33
Actualizat: 09 04. 2017, 23:58

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, din Uzbekistan, aflat în arest, este suspectat că s-ar fi aflat la volanul camionului care ar fi intrat, vineri, într-un magazin de la parterul unui mall, pe o stradă comercială din Stockholm.

Poliția suedeză a declarat, duminică, că bărbatul era un simpatizant al extremismului, iar cererea lui pentru obținerea rezidenței permanente pe teritoriul Suediei, în iunie, anul trecut, fusese respinsă. Acesta a dispărut din vizorul autorităților în luna decembrie, anul trecut, după ce fusese anunțat că are patru săptămâni la dispoziție pentru a părăsi țara, polițiștii fiind pe urmele lui, de atunci.

Reamintim că un camion a intrat, vineri, într-un magazin de la parterul unui mall, pe o stradă comercială din Stockholm. Cel puțin patru persoane au murit și 15 persoane au fost rănite, conform celui mai recent bilanț oficial.

Premierul Suediei a declarat că „Suedia a fost atacată” și că este vorba de un atac terorist. Atacul a avut loc în aceeași zonă unde s-a întâmplat și cea mai recentă tentativă de atentat din Suedia, în 2010, când un irakian cu cetățenie suedeză a încercat să comită un atentat sinucigaș, însă a eșuat, explozibilii detonându-se necontrolat și omorându-l doar pe atacator.

Poliția din Suedia a arestat un bărbat care a condus camionul și care, conform unor surse, și-ar fi recunoscut faptele. De asemenea, a fost arestat un al doilea suspect. Se pare că primul suspect ar fi chiar șoferul camionului care a intrat în mulțime, susține poliția suedeză, potrivit BBC. Acesta ar fi din Uzbekistan, scrie presa locală, care informează, totodată, că în interiorul camionului a fost găsit un rucsac plin cu explozibil.