Țara în care costurile pentru întreținerea unui deținut sunt mai mari decât pentru un an întreg de studii la Harvard

Publicat: 06 06. 2017, 13:10

Concret, costurile se ridică la o sumă mai mare decât cea necesară pentru achitarea taxei de școlarizare pe un an întreg la Universitatea Harvard, iar studenților le-ar mai rămâne și bani suficienți pentru bere și pizza. 

Planul de cheltuieli al guvernatorului Jerry Brown care va fi aplicat începând cu 1 iulie include și o precizare referitoare la alocarea 11,4 miliarde de dolari pentru departamentul care se ocupă de administrarea închisorilor, arătând și că numărul deținuților va fi cu 11.500 mai mic, pentru că în luna noiembrie s-a votat eliberarea anticipată pentru mai multe categorii de persoane care ispășesc pedeapsa cu executare. 

Din anul 2005, costurile cu întreținerea prizonierilor s-au dublat, cu toate că deciziile Curții Constituționale americane referitoare la supraaglomerarea penitenciarelor au redus populația din închisori cu aproximativ un sfert. Principalele surse care au determinat creșterea acestei sume sunt salariile și beneficiile pentru personalul angajat în acest domeniu, gardieni și furnizori de servicii medicale. 

Rezultatul este acela că în total cheltuielile pentru fiecare deținut sunt în acest stat cele mai mari din SUA, deci alți 2.000 de dolari pe lângă taxa de școlarizare, alte tarife, o cameră la cămin și alte cheltuieli de bază pe care un student le face pentru a studia la Harvard. Din 2015, costurile cu deținuții statului California au crescut cu circa 10.000 de dolari, adică un procent de 13%. Pe locul al doilea, la mare distanță, însă, se află statul New York, cu sume totale de 69.000 de dolari. 

Criticii politicilor duse de guvernator susțin că, din moment ce prizonierii sunt mai puțini, asta înseamnă că și costurile cu întreținerea lor ar trebui să scadă: „Acum că sunt mai puțini oameni în penitenciarele noastre, nu am readus sistemul la un echilibru”, susține Chris Hoene, director executiv al California Budget&Policy Center. De exemplu, departamentul care administrează penitenciarele are acum un angajat la trei deținuți, comparativ cu anul 1984, atunci când fiecare trebuia să răspundă de patru prizonieri. 

De ce sunt costurile atât de mari, în condițiile în care populația din închisori este în scădere? Statul California a fost dat în judecată invocându-se supraaglomerarea penitenciarelor, iar măsurilor luate de autorități li s-a adăugat în 2014 și un vot prin care cetățenii au decis reducerea pedepselor pentru consum de droguri și pentru infracțiunile legate de proprietate, aprobându-se și eliberarea condiționată pentru mai multe delicte.