Țara în care Prințul Philip, soțul regretatei regine Elizabeth a II-a a Regatului Unit, a devenit un zeu venerat

Publicat: 22 04. 2026, 14:58
Actualizat: 22 04. 2026, 15:14

Un mic grup de oameni trăiește pe insula Tanna,  situată în sudul statului Vanuatu, un arhipelag melanesian independent din Pacificul de Sud.

Poporul Yaohnanen îl venerează pe Prințul Philip, ducele de Edinburg, ca zeu. Nu sunt cunoscute circumstanțele creării mișcării, potrivit IFL Science.

Întoarcerea unui prinț a fost profețită

Membrii tribului au crezut în urmă cu 50 de ani că prințul Philip, soțul reginei Elizabeth a II-a, era un zeul a cărei întoarcere pe insula Tanna a fost profețită.   

„Istoria orală a poporului Yaohnanen de pe Insula Tanna conține o poveste despre fiul unui spirit al muntelui care a călătorit într-un loc îndepărtat. Odată ajuns acolo, se spune că s-a căsătorit cu o femeie puternică, dar s-a profețit că într-o zi se va întoarce acasă”, potrivit unui articol.

„În 1974, regina Elisabeta a II-a și soțul ei, prințul Philip, au efectuat o vizită oficială pe Insula Tanna. Poporul Yaohnanen, văzând nivelul de respect acordat reginei Elisabeta de către diverși oficiali guvernamentali, a concluzionat că prințul Philip trebuie să fie fiul spiritului muntelui menționat în legendele lor. Astfel a luat naștere Cultul Prințului Philip”.

Prințul Philip a participat la ritualuri de băut kava

Prințul Philip a avut bune relații cu poporul Yaohnanen pe durata vizitei din 1974. El a participat la ritualuri de băut kava și s-a pozat cu oamenii în timp ce ținea un băț „nal-nal” folosit pentru uciderea porcilor.

În 2007, membri ai tribului au fost transportați cu avionul în Regatul Unit pentru o emisiune TV, unde au avut o întâlnire cu ducele.

Insula a fost vizitată și de viitorul rege Charles

Prințul, întrebat când se va întoarce pe insulă,  a spus că „când se va încălzi, va trimite un mesaj”. Oamenii l-au considerat de atunci o figură divină.

Philip n-a mai apucat să viziteze insula. A murit în 2021. În schimb, a fost prințul Charles de Wales, viitorul rege, pe insulă, în 2018. Fusese întâmpinat cu căldură și i-a fost acordat un titlu de căpetenie.

Triburile din Vanuatu l-au plâns la momentul morții

La momentul morții, triburile Vanuatu l-au plâns, alături de popoarele Comunității Națiunilor. Prințul Philip nu era cel mai respectuos când venea vorba de relațiile cu triburile.

În 2002, a provocat un scandal când l-a întrebat pe un lider aborigen „încă vă mai aruncați cu sulițe unii în alții?”.

În 1998, l-a întrebat pe un student britanic din Papua Noua Guinee „Ai reușit să nu fii mâncat, atunci?”.

 

Potrivit unui mit local, era profețit că un prinț va aduce pacea în lume și că se va confrunta cu războaie, gelozie, lăcomie și lupte înainte de a se întoarce acasă.


Sursa Foto: Famila Regală Britanică