Țara lor e „bolnavul Europei”, dar grecii refuză tratamentul

Țara lor e bolnavul Europei, dar grecii refuză tratamentul
Publicat: 23/04/2012, 19:18
Actualizat: 24/04/2012, 19:01

„Sacrificiile injuste și ineficiente” pe care dorește să leimpună Guvenul de la Atena au fost motivul pentru caresindicaliștii din sectorul public au paralizat, ieri, activitateadin țara, în încercarea de a da un semnal că nu vor acceptamăsurile de austeritate. Vreme de 24 de ore, niciun avion nu aintrat și nu a ieșit din Grecia, vămile și unitățile medicale carenu lucrează în regim de urgență, instituțiile de învățământ,muzeele, ministerele – totul a fost închis.

Angajații publici nu acceptă explicația Executivului socialistcă țara nu poate ieși din situația financiară dezastruoasă fărăreducerea salariilor și a pensiilor, plus sistarea angajărilor. Înopinia puternicei confederații sindicale a funcționarilor publici(ADEDY), statul nu va obține nimic prin „sacrificarea” membrilorsăi, iar cei mai nemulțumiți sunt agenții fiscali.

„Suntem o țintă ușoară pentru Guvern. Suntem de acord săcontribuim la o reducere a cheltuielor publice, dar nu vom acceptareducerea cu 25% a veniturilor noastre”, a explicat pentru AFPvicepreședintele Uniunii Agenților Fiscali, Thanassis Danilis. Înultimele luni, angajații Fiscului au devenit ținta predilectă aGuvernului, căci deși au salarii nete mari față de restul grecilor(2.200 euro lunar), asupra lor planează suspiciuni de corupție.

Evaziunea fiscală ar merge până la 40% din economiei pentru cămulți oameni de afaceri sau salariați cu venituri mari își treccâștiguri de 3-4 ori mai mici în declarațiile fiscale. De lafermierii care declarau mai mulți măslini decât în realitate,pentru a încasa subvenții mai mari din partea UE, până la marifirme – milioane de greci au învățat să mintă Fiscul.

Or, dată fiind amploarea evaziunii, cu greu s-ar putea crede căagenții fiscali nu închid ochii intenționat la fenomen. Dar nunumai ei sunt de vină pentru situația în care a ajuns Grecia, ci șiclasa politică. Guvernul precedent (de dreapta) declaraseoficialilor UE un deficit de două ori mai mic decât cel descoperitde actualul Executiv și situat la 12,7% din PIB.

„Rentierii” unei economii de numai 2,3% din ZonaEuro

Deși reprezintă numai 2,3% din economia Zonei Euro – cu venituriaduse mai mult din turism, fără vreo ramură industrialăsemnificativă – Grecia și-a permis, în ultimele decenii, susținereaunei clase privilegiate de funcționari publici. În afară de salariimai mari decât în sectorul privat și intrarea în corpulfuncționarilor publici în funcție de capriciile miniștrilor (carecreșteau, de regulă, numărul angajărilor înainte de alegeri),angajații publici ies devreme la pensie, uneori chiar după numai 20ani de muncă.

Acum, Guvernul vrea ca, din 2015, vârsta de pensionare săcrească la 63 de ani pentru toți angajații. Pentru că presiuneasindicală uriașă face imposibile concedierile masive, se vorîngheța angajările. La fiecare cinci oameni care părăsesc sectorulpublic, numai unul va fi angajat. La diminuarea deficitului arcontribui și reducerea primelor acordate angajaților publici, darADEDY se opune și acestei măsuri. Dacă guvernul nu renunță laplanul de austeritate, ADEDY va declanșa o nouă grevă, la 24februarie, la care vor participa și cele mai mari sindicate dinsectorul privat.

În privința disciplinei fiscale, Ministerul de Finanțe doreștesă impună obligativitatea ca toți agenții economici (până la șoferide taxi și vânzători din piețe) să emită chitanțe. În plus, o nouătaxă de 0,14 euro se va aplica fiecărui litru de benzină.

Salvarea Greciei și salvarea de pierderi a unor băncidin UE

Salvarea Greciei de faliment este, pentru UE, atât o chestiunede onoare – și de aici reticența în a accepta ca un stat din ZonaEuro să fie împrumutat de FMI – dar și una vitală pentru a prezervastabilitatea monedei unice și a feri băncile de pierderi.

Trei sferturi din datoriile Guvernului grec sunt cătreinstituții financiare din Marea Britanie, Germania, Franța și SUA,încât salvarea Greciei este în interesul creditorilor europeni. Pede altă parte, cei care susțin că Atena trebuie să se descurceoferă exemplul Irlandei, care a evitat falimentul prin măsuri deausteritate dure, inclusiv reduceri salariale.

O tânără speranţă a ţării în sport întreţine relaţii intime pentru bani: "Când i-am spus...
Am prins-o! Oana Roman își cumpără așa-zisele 'rochii de firmă' de la tarabă, la periferia...
Reacție dură în familia lui Reghecampf, după ce antrenorul ar fi petrecut în Grecia cu...
Corina Bud, cu un costum de baie minuscul. Cum arată vedetele din România, la plajă
Sfâşietor. Ce a postat Irinuca, fiica lui Columbeanu, pe Instagram, după ce Monica şi Mr....
Simona Halep sare în apărarea lui Simone Biles, după valul de critici la adresa gimnastei:...
Cel mai DUR BOMBARDAMENT asupra unui oraş din România! Mii de bombe au transformat locul...
INTERVIURI 31 iulie, Ziua orgasmului. Ce relaţie avem cu orgasmul?
Zece secrete bizare care te ajută să reduci cheltuielile cu carburantul. La unele nu te-ai...
BANCUL ZILEI – Traian Băsescu livrează 1 milion de prezervative românești americanilor
Un șofer de 90 de ani, care nu își mai amintea drumul spre casă, a...
Am prins-o! Oana Roman își cumpără așa-zisele 'rochii de firmă' de la tarabă, la periferia...
Care este DURATA normală a unui contact sexual. Un expert dă un răspuns la care...
Chinezii au construit un câmp cu rachete nucleare! Cum arată, imaginile sunt ULUITOARE
Ce restricții au fost relaxate de azi, 1 august. Ce au voie toți românii să...
Face senzaţie cu „cel mai mic bikini”. Puţine ar avea curajul să meargă aşa la...
Prima țară din Europa lovită de valul 4 de coronavirus. Situația este tot mai gravă
Divorț bombă în familia Clejanilor. S-au despărțit în secret. Judecătorii au desfăcut căsătoria
Reghecampf, lovitură fatală pentru Anamaria Prodan. Antrenorul renunță la tot
Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici
Povestea unui brand legendar, pe care mulţi îl asociază cu pasta de dinţi. Ce produs...