Țări vest-africane cer 50 de milioane de euro UE pentru crearea unei forțe multinaționale antiteroriste

Publicat: 03 06. 2017, 22:51

Numeroase grupuri islamiste, cele mai multe afiliate rețelelor teroriste Stat Islamic și Al-Qaida, au intensificat activitățile în vestul și nordul Africii în ultimii ani, prezentând riscuri pentru state ale Uniunii Europene.

În acest context, Ciadul, Nigerul, Burkina Faso, Mali și Mauritania – așa-numitul Grup G5 Sahel – au propus constituirea unei forțe militare pentru contracararea terorismului. Demararea proiectului de securitate a fost amânată, din cauza obstacolelor financiare.

„Consiliul de miniștri al G5 Sahel adresează o cerere Uniunii Europene pentru a susține financiar mobilizarea și funcționarea Forței de reacție a Grupului G5 Sahel”, a declarat sâmbătă generalul Didier Dacko, șeful Statului Major al armatei din Mali, citat de site-ul agenției Reuters.

Oficialul militar a făcut acest anunț după o reuniune a Grupului G5 Sahel desfășurată în capitala statului Mali, Bamako. La reuniune au fost prezenți și diplomați UE, precum și ofițeri ai forței franceze de intervenție care desfășoară Operațiunea antiteroristă Barkhane.