Tatăl tânărului mâncat de rechin în Hurghada, detalii CUTREMURĂTOARE: „N-am putut să-l ajut, s-a întâmplat în 20 de secunde”

Publicat: 11 06. 2023, 13:14
Tatăl tânărului mâncat de rechin în Egipt, detalii cutremurătoare / Colaj foto

Vladimir Popov, în vârstă de 23 de ani, a murit, după ce a fost sfâșiat de un rechin, în timp ce se afla într-o stațiune din orașul Hurghada, Egipt. Un martor care a asistat la întreaga scenă, a spus că animalul a mâncat din trupul tânărului timp de două ore.

Tatăl tânărului mâncat de rechin în Hurghada face acum declarații cutremurătoare: „N-am putut să-l ajut, s-a întâmplat în 20 de secunde”

Autoritățile au închis o porțiune a litoralului Mării Roșii, în urma atacului și au anunțat că va fi interzisă intrarea în apă până duminică.

„Această mașinărie de tocat carne s-a întâmplat în 20 de secunde. Este o plajă sigură. Sunt nave și iahturi în jur. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva acolo. De obicei, rechinii atacă pe plaje sălbatice”, a povestit un martor la atac.

Victima locuia cu tatăl său în Egipt de câteva luni. Yuri, tatăl lui Vladimir, a spus că trupul fiului său va fi incinerat și cenușa lui va fi trimisă în Rusia.

La scurt timp după ce a avut loc atacul, rechinul a fost târât la țărm cu o barcă înainte ca oamenii să-l ucidă.

Fiara a fost predată pentru cercetarea cauzelor comportamentului ei anormal.

‌Cercetătorii intenționează, de asemenea, să identifice dacă rechinul este înrudit cu unul care „a provocat mai multe atacuri anterioare”.

Tânăr din Rusia, devorat de un rechin sub privirile terifiate ale tatălui și iubitei sale

Scene greu de imaginat au avut loc în stațiunea Hurghada din Egipt. Un bărbat de 23 de ani din Rusia a fost efectiv devorat de un rechin, iar cei aflați în apropiere nu au putut interveni în niciun fel pentru a-i salva viața.

Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști din Egipt. Aceștia au asistat la momentul în care un bărbat din Rusia a fost mâncat de viu de un rechin, la doar câțiva pași de o plajă aglomerată din Hurghada.

Incidentul s-a petrecut pe plaja hotelului Dream Beach, potrivit presei ruse, care spunea că victima ar fi cetățean rus.

Consulul general al Rusiei la Hurghada, Viktor Voropayev, a declarat agenției de presă a țării – TASS – că atacul mortal a avut loc joi.

„Un rus a murit în urma atacului rechinului”, a spus el, identificând victima drept V. Popov, în vârstă de 23 de ani, despre care a spus că nu este un turist, dar locuia de câteva luni în Egipt. Presa rusă a scris, ulterior, că victima se numește Vladimir Popov.

Iubita victimei era și ea în apă, dar a reușit să se salveze

Întreaga scenă a fost filmată de turiștii aflați pe plajă, chiar în apropiere de locul atacului. Conform imaginilor, angajații hotelului strigă la cei aflați în apă să iasă, pentru că în apropiere se află un rechin.

Vladimir poate fi văzut apoi luptându-se cu rechinul înainte să devină clar pentru toți cei care sunt martorii scenei că aceasta este o bătălie pierdută. Potrivit presei ruse, tatăl bărbatului ucis a fost martor la întregul atac, iar fiul lui ar fi strigat după el în timp ce se străduia să scape de rechin.

În apă alături de Vladimir era și iubita lui, care, însă, a reușit să înoate și să fugă din calea colților rechinului, scrie The Daily Beast.

Turiștilor care vizitează stațiunea li s-a interzis acum să intre în apă, iar cei care au asistat la incidentul îngrozitor sunt însă în stare de șoc.

„S-a întâmplat într-o secundă. Salvatorii au reacţionat foarte repede. Din anumite motive, am simțit imediat că este un rechin. Am sărit imediat și am început să strig: „Rechini, rechini!”, a declarat un martor pentru REN-TV din Rusia.

„Este un lucru groaznic, rămășițele acestui tip sunt acolo. Eu tremur. Chiar în fața ochilor mei, rechinul l-a mâncat pe tipul acela. Mă simt foarte rău”, a declarat o femeie pentru canalul Baza Telegram.

Rechinul ucigaș a fost ulterior capturat și ucis, a informat tabloidul rus Komsomolskaya Pravda.

În vara anului 2022, Roxanei Donisan, o româncă de 40 de ani din Suceava, a fost sfâșiată de rechin în Egipt, în timp ce se afla în vacanță în Hurghada.