Taximetriștii francezi blochează accesul la aeroporturile și gările din Paris

Publicat: 25 06. 2015, 11:23

Accesul la trei terminale ale aeroportului parizian Charles de Gaulle din nord a fost blocat, în timp ce alte taxiuri se îndreaptă către aeroportul Orly din sud și către gările din interiorul orașului, au declarat oficialii.

Greva taximetriștilor a blocat și un tronson vestic al șoselei de centură a capitalei franceze, timp de aproximativ 30 de minute, șoferii răsturnând coșurile de gunoi pe magistrală înainte ca poliția să sosească la fața locului pentru restabilirea ordinii.

„Scopul este să blocăm spațiul pentru că chiar ne-am săturat”, a declarat Karim Asnoun de la sindicatul CGT.

Mii de taxiuri urmează să se reunească în câteva orașe mari din Franța în cadrul grevei de joi.

Taximetriștii francezi sunt furioși pe Uber, despre care afirmă că le pune în pericol locurile de muncă, îndepărtând clienții de companiile de taximetrie autorizate. Ei, ca și colegii lor din alte țări, au organizat mai multe proteste față de această aplicație, dintre care unele au degenerat în violențe, clienți și șoferi Uber fiind agresați.

De cel puțin două ori în această săptămână, taximetriștii s-au dat drept clienți la Strasbourg în scopul de a ademeni șoferi Uber în zone izolate, unde aceștia au fost agresați de alți taximetriști, iar mașinile lor au fost avariate.

Aplicația de mobil Uber pune clienții în contact cu șoferi privați care îi duc acolo unde vor să meargă la un preț mai mic decât cel al taxiurilor tradiționale.