Tensiuni între Franța și Rusia: ce l-a determinat pe Putin să își anuleze vizita la Paris

Publicat: 11 10. 2016, 15:43

„Președintele a decis să anuleze această vizită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Încă de când a început discuția cu omologul său francez președintele Putin a notat că este gata să efectueze o vizită la Paris când va fi convenabil pentru președintele Hollande”, a adăugat el.

Anunțul a fost lansat la o zi după ce Hollande a spus că nu este deocamdată decis dacă să îl primească pe Putin, spunând că trupele președintelui Bashar al-Assad au comis, cu ajutorul aliatului-cheie, Rusia, „crime de război” în orașul Alep devastat de conflict.

„M-am întrebat…este util? Este necesar? Poate fi acesta un mod de a exercita presiune? Putem să-l determinăm să înceteze ceea ce face alături de regimul sirian?”, a declarat Hollande pentru postul TMC.

Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe, a anunțat luni că va cere Curții Penale Internaționale să ancheteze posibile crime de război comise de Rusia în Siria.

„Nu suntem de acord cu ceea ce Rusia face, bombardând Alepul. Mai mult ca oricând, Franța este decisă să salveze populația din Alep,” a declarat Ayrault.
Oficialul francez a declarat că ancheta depinde de rolul Moscovei în ofensiva aeriană ce vizează zona controlată de rebeli în orașul sirian Alep.

Sâmbătă, Rusia a blocat o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, propusă de Spania și Franța, care prevedea încetarea ostilităților.
Acuzații similare privind posibilitatea unor crime de război comise de forțele ruse în Siria au fost anterior formulate și de secretarul american de Stat, John Kerry.

Ayrault a mai declarat că, în funcție de situația din Alep, președintele Francois Hollande va decide dacă se va întâlni sau nu cu omologul său rus, Vladimir Putin, care este programat să ajungă la Paris pe data de 19 octombrie.