Terminal al aeroportului din Copenhaga, evacuat după găsirea unui bagaj suspect

Publicat: 18 11. 2015, 15:02
Actualizat: 06 11. 2016, 23:13

„Ne îndreptăm spre o situație suspectă la aeroportul Kastrup. Terminalul trei este evacuat”, a scris poliția din Copenhaga pe Twitter.

O purtătoare de cuvânt a aeroportului, Sisse Hansen, a confirmat această informație pentru AFP.

„Ne-a fost semnalată existența unui bagaj suspect”, a spus Sisse Hansen. „Poliția anchetează (…) Am redirecționat îmbarcările spre terminalul doi”, a explicat aceasta.

Politia daneză a ridicat miercuri nivelul de alertă împotriva riscului de terorism la gradul doi, la cinci zile de la atentatele care au avut loc la Paris.