Terorismul cibernetic atacă America. Gigantul din industria alimentară care a plătit 11 milioane de dolari răscumpărare în bitcoin

Publicat: 10 06. 2021, 10:30
Terorismul cibernetic atacă America. Gigantul din industria alimentară care a plătit 11 milioane de dolari răscumpărare în bitcoin / Sursa FOTO: pix4free.org

Terorismul cibernetic atacă America și face victime în rândul marilor companii. Procesatorul de carne JBS, unul dintre giganții din industria alimentară, a recunoscut faptul că a plătit o răscumpărare în bitcoin echivalentă cu 11 milioane de dolari după un astfel de atac cibernetic.

Atacurile cibernetice au afectat o mare parte din operaţiunile JBS în America de Nord şi Australia, a anunțat directorul general al companiei, Andre Nogueira.

JBS, lider mondial pe piața de carne

Grupul brazilian JBS SA este cel mai mare furnizor mondial de carne. La începutul acestei luni a informat că a fost nevoit să îşi închidă facilităţile de procesare din SUA ca urmare a unui atac organizat al piraţilor cibernetici asupra unora dintre serverele sale.

Aceasta a fost o decizie foarte dificilă de luat pentru compania noastră. Cu toate astea, am considerat că trebuie luată această decizie pentru a preveni orice riscuri potenţiale la adresa clienţilor noştri” – Andre Nogueira, CEO JBS.

  • Potrivit unor surse din anchetă, în spatele atacului cibernetic de la JBS s-ar afla un grup de hackeri ruşi cunoscut sub denumirea de REvil (Ransomware Evil).

Și Colonial Pipeline a fost atacată

Atacul declanșat asupra JBS a venit la o lună după ce compania americană Colonial Pipeline, care deţine cea mai importantă reţea de conducte petroliere din SUA, a fost vizată şi ea de un atac cibernetic. Pirații Internetului au lovit în Colonial Pipeline, afectând livrările de carburanţi timp de mai multe zile în zona de sud-est a SUA.

Colonial Pipeline a recunoscut că a plătit o răscumpărare de 4,4 milioane de dolari, în bitcoin, atacatorilor cibernetici. Cu toate acestea, autorităţile americane au anunţat ulterior că au recuperat 2,3 milioane de dolari din răscumpărarea plătită unor hackeri de către grupul Colonial Pipeline.

Departamentul Justiţiei a localizat şi a recuperat majoritatea răscumpărării pe care Colonial a plătit-o DarkSide luna trecută” – procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco.

FBI investighează 100 de cazuri de „atacuri ransomware”

La rândul său, directorul FBI, Christopher Wray, a declarat pentru Wall Street Journal că agenţia investighează circa 100 de tipuri de atacuri ransomware. Multe dintre ele duc spre actori din Rusia. Fiecare dintre cele 100 de variante de software maliţios este responsabilă pentru numeroase atacuri de tip ransomware, a declarat Christopher Wray pentru ziarul citat.

Prin atacurile de tip ransomware datele victimelor sunt criptate. De obicei hackerii oferă victimei atacului o cheie de criptare, în schimbul unor plăţi în criptomonedă care pot fi de sute de mii sau chiar de milioane de dolari.