Topul cheltuielilor militare în lume, în 2017. Marea surpriză vine din Rusia

Publicat: 03 05. 2018, 17:38

Potrivit documentului, în 2017, cheltuielile militare ale Statelor Unite nu au cunoscut modificări comparativ cu anul anterior, însă se previzionează creșterea lor anul acesta ca urmare a modernizării armelor nucleare și convenționale, precum și ca urmare a creșterii numărului personalului militar.

Deși se află cu mult în urma Statelor Unite, China este statul cu cea mai mare creștere de la un an la altul, în 2017 cheltuind cu 12 miliarde mai mult decât în 2016. Procentual, creșterea este de 5,6%.

Federația Rusă este singurul stat ale cărui cheltuieli militare au scăzut comparativ cu 2016, atât datorită procesului de modernizare a forțelor armate, cât și din cauza problemelor economice întâmpinate începând cu 2014 (anul începerii crizei din Ucraina și anul în care i-au fost impuse primele sancțiuni). Astfel, Rusia a cheltuit cu 20% mai puțin decât în 2016, fiind prima scădere din 1998 încoace. Cu toate acestea, este, în continuare, statul european cu cel mai consistent buget militar.

Cu un total de 69,4 miliarde, Arabia Saudită este statul cu al treilea cel mai mare buget militar din lume, din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu în care este implicate (precum cel din Yemen).

În raport mai sunt menționate și Japonia (45,4 miliarde), Germania (44,3 miliarde) sau India (63,9 miliarde), precum și o serie de alte câteva state europene ale căror cheltuieli au crescut datorită apartenenței lor la NATO și datorită obligativității de a avea un buget de apărare de minimum 2% din PIB.

În total, cheltuielile militare ale statelor membre NATO au ajuns la 900 de miliarde.