Trump, despre remarca sa virală de la G7: „Încercam să fiu amuzant, nu să fac pe șeful”

Publicat: 20 06. 2026, 18:30

Președintele SUA a stârnit râsete, săptămâna aceasta, la summit-ul G7 de la Evian, Franța, cu o glumă pe care a făcut-o în timp ce intra la o ședință. „Eu sunt șeful”, le-a spus Trump liderilor mondiali care îl așteptau deja așezați la masa de lucru.

„Încercam să fiu amuzant. Nu voiam să fac pe șeful”, a declarat președintele SUA după ce remarca sa a devenit virală și a atras atenția întregii lumi.

Trump a oferit această explicație în cadrul unui interviu la emisiunea „The Axios Show”, unde a precizat că remarca a fost menită să fie o glumă, însă a fost scoasă din context.

Amintindu-și acel moment, moderatorul l-a întrebat pe Trump: „Ai intrat și ai spus: «Eu sunt șeful». Câți dintre ei ar crede asta?”

„Toți erau acolo, dar eu doar glumeam. Ce s-a întâmplat a fost că ei stăteau cu toții acolo, iar eu am intrat în sală”, a spus Trump.

„Sunt toți personalități cunoscute, șefi de state… Am intrat și i-am văzut pe acești lideri, m-am uitat la ei și le-am spus: «Eu sunt șeful». A fost doar o glumă. Chestia asta a făcut înconjurul lumii. Nu-mi vine să cred. Am vrut doar să fiu amuzant. Nu am vrut să fiu șeful.”

„Eu sunt șeful”, a spus Trump în timp ce intra cu pași mari, miercuri, la sesiunea de dimineață din ultima zi a summitului G7 de trei zile, în timp ce ceilalți lideri se aflau deja la locurile lor.

În mijlocul râsetelor, președintele francez Emmanuel Macron a părut să ia comentariul cu umor. „Ce mai faci?”, l-a întrebat președintele francez.

„Bine, mulțumesc”, a răspuns Trump.