Trump îl invită pe Netanyahu la Casa Albă ca să discute dezarmarea Hamas

Publicat: 01 12. 2025, 20:03
Actualizat: 01 12. 2025, 20:12

În urma discuțiilor purtate recent, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de președintele Donald Trump la Casa Albă pentru a cincea oară într-un an. 

Cei doi lideri au subliniat în discuție importanța și angajamentul față de dizolvarea grupării teroriste pro-palestiniene Hamas din zona de control.

S-a discutat și despre desființarea zonei de control din Fâșia Gaza și extinderea acordurilor de pace.

Pe lângă dezarmarea Hamas, Trump i-a solicitat lui „Bibi” să dialogheze cu Siria

Tododată, Trump l-a atenționat pe premierul israelian să nu destabilizeze noua conducere a Siriei, la câteva zile după ce soldații IDF s-au luptat cu bărbați înarmați în sudul țării.

Președintele american a îndemnat Israelul la un dialog sincer cu Siria, informează The Times of Israel. Siria este condusă de la finalul anului 2024 de fostul lider terorist Ahmed al-Sharaa, care a fost recent în vizită la Casa Albă.

 

După 2 ani de război și 6 ani de procese, Netanyahu cere să fie grațiat

Benjamin Netanyahu se confruntă cu trei cazuri separate de corupție depuse în 2019, care includ acuzații de luare de mită, fraudă și abuz de încredere. Din iunie 2021  până în toamna anului 2022, el a stat în opoziție.

Cel de-al treilea mandat al său de premier a fost marcat de desfășurarea operațiunilor militare anti-teroriste din Fâșia Gaza, sudul Libanului, Marea Roșie și Iran.

Premierul s-a ales cu un mandat de arestare de la Curtea Internațională pentru crime de război comise în Fâșia Gaza, după ce a comandat bombardamente asupra zonelor populate de civili. Războiul din Gaza a produs peste 70.000 – 80.000 de morți.

Până și Trump i-a solicitat președintelui israelian să-l grațieze pe Netanyahu

Acum, prim-ministrul israelian  a solicitat grațiere prezidențială, șefului de stat Isaac Hertzog. Palatul Prezidențial al Israelului estimează că vor dura câteva săptămâni până la luarea unei decizii privind grațierea.

Chiar și preşedintele american Donald Trump i-a trimis o scrisoare omologului său israelian, Isaac Herzog, în care îi cere să-l graţieze pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat în Israel în mai multe dosare de corupţie.

Isaac Herzog este președintele Israelului din 2021 și a făcut parte din Partidul Laburist Israelian de centru-stânga până în 2024.

Netanyahu, care a mai fost prim-ministru între 1996 și 1999, respectiv între 2009 și 2021,  face parte din partidul național-conservator de dreapta Likud.

Sursa foto: Profimedia

Opoziția iese în stradă împotriva grațierii premierului

Pe 30 noiembrie 2025, la ora 18:00, s-a desfășurat un protest de amploare în fața casei președintelui statului Yitzhak Herzog în Tel Aviv.

Liderul opoziției Yair Lapid, prim-ministrul Israelului între iulie și decembrie 2022, a solicitat o cerere de ultimă oră președintelui Herzog:

„Nu poți acorda grațiere lui Netanyahu fără o recunoaștere a vinovăției, exprimarea regretului și retragerea imediată din viața politică.”, a spus fostul premier liberal provenit din Partidul „Este un Viitor” de centru.


Sursa Foto: Mediafax/Profimeia

Autorul recomandă: Scandal în Israel după ce Netanyahu i-a cerut președintelui Israelului, Isaac Hertzog, să îl grațieze. Se anunță proteste, premierul e cercetat în mai multe cazuri de corupție