Turcia a bombardat poziții militare ale organizației PKK, în urma uciderii unui militar turc

Publicat: 02 09. 2015, 17:11
Actualizat: 01 11. 2016, 05:19

Luptători PKK înarmați cu puști au deschis focul la ora locală 07.05 (07.05, ora României) asupra unor trupe care efectuau căutări pe un drum din districtul Semdinli din provincia turcă Hakkari, în apropiere de granițele cu Iran și Iraq, a anunțat Statul Major General pe site.

În confruntarea care a urmat, un soldat a fost ucis și alți doi au fost răniți și transportați cu elicopterul la spital.

Două avioane de tip F-16 au distrus apoi poziții în zonă, unde efectuau operațiuni, de asemenea, elicoptere de atac, drone și întăriri militare.

Aproximativ 70 de membri ai forțelor de securitate turce au fost uciși de când PKK a lansat atacuri, la începutul lui iulie. Potrivit agenției de stat Anadolu, peste 900 de militanți PKK au fost uciși în sud-estul Turciei și în Irak, începând din 22 iulie.

Confruntări între trupe turcești și militanți, care au baze în munții din nordul Irakului, au loc zilnic, după ce un acord de încetare a focului care dura de doi ani a fost încălcat luna trecută, subminând negocierile de pace.

PKK, considerat organizație teroristă de către Turcia, Statele Unite și Uniunea Europeană, a lansat o insurecție în 1984. De atunci, peste 40.000 de persoane au fost ucise.

Violențele au încetat după ce Ankara a început negocieri, în 2012, cu liderul grupului aflat în închisoare, Abdullah Ocalan.

Părea că se înregistrau unele progrese în vederea unui acord de pace, însă aceste eforturi au fost subminate înainte de alegerile parlamentare din iunie, de către politica internă și implicarea kurdă în războiul civil din Siria vecină.