Turcia continuă ofensiva: mandate de arestare pentru alți 47 de jurnaliști

Publicat: 27 07. 2016, 14:50
Actualizat: 30 08. 2016, 23:27

Regimul lui Recep Tayyip Erdogan continuă ofensiva la adresa jurnaliștilor. 47 de mandate de arestare pe numele acestora au fost emise, miercuri, la o distanță de doar două zile de alte 42 astfel de mandate. De această dată, a venit rândul jurnaliștilor care au lucrat la ziarul Zaman, publicație apropiată imamului Fethullah Gülen, acuzat că ar fi stat în spatele tentativei de puci din 15 iulie. Potrivit unei surse care a preferat să își păstreze anonimatul, acești foști angajați ai publicației favorabile lui Gulen nu sunt vizați pentru materialele pe care le-ar fi scris, ci pentru că ar putea avea anumite cunoștințe despre rețeaua din jurul predicatorului musulman și, astfel, ar putea fi folosiți în cadrul anchetei. 

Printre cei 47 de jurnaliști se numără și un fost redactor-șef al Zaman, Abdulhamit Bilici, precum și alți doi foști redactori-șefi ai Today’s Zaman, Bulent Kenes și Sevgi Akarcesme, potrivit cotidianului Hürriyet. Farouk Akkan, fost director general al agenției de presă Cihan, care figura, de asemenea, în grupul de presă Zaman, a făcut, la rândul său, obiectul unui mandat de arestare.

Încă de la începutul lunii martie, puterea de la Ankara a pus stăpânire pe cotidianul de opoziție, Zaman, cu un tiraj de 650.000 de exemplare, trecând sub administrarea aparatului de stat. Redactorul-șef a fost demis, iar jurnaliștii care au manifestat împotriva acestei măsuri au fost dispersați în mod violent de către polițiști.

„Oricine din mass-media care susține lovitura de stat va plăti un preț”, a avertizat, sâmbătă, președintele Recep Tayyip Erdogan.

Săptămâna trecută, Erdogan a anunțat instaurarea stării de urgență pentru trei luni în Turcia, o măsură „necesară pentru eradicarea rapidă a tuturor elementelor de natură teroristă implicate în tentativa de lovitură de stat”, a justificat acesta. În această perioadă, mandatele de reținere se pot prelungi până la 30 de zile pentru persoanele suspectate de implicare în acțiunea din 15 iulie de la Ankara.

Până la această oră, 60.000 de persoane au fost audiate, reținute sau plasate în detenție. De asemenea, mai multe instituții, în special cele de învățământ, considerate afiliate lui Fethullah Gullen au fost dizolvate.