Turcia pune presiune pe UE. Condiția pentru respectarea acordului privind imigranții

Publicat: 19 04. 2016, 13:12
Actualizat: 31 10. 2016, 15:49

Turcia și UE au semnat luna trecută un acord menit să stopeze imigrația ilegală. Conform acestuia, autoritățile de la Ankara urmau să preia o parte dintre imigranții ilegali, în schimbul unor recompense financiare și politice.

Printre promisiunile făcute de autoritățile de la Bruxelles se numără ridicarea vizelor pentru cetățenii turci care vor să călătorească în spațiul comunitar și înaintarea negocierilor de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană.

„Aceste promisiuni sunt reciproce. În cazul în care UE nu ia măsurile necesare, ar fi de neconceput ca Turcia să facă acest lucru”, a declarat premierul turc Ahmet Davutoglu într-o conferință la Strasbourg, notează Daily Mail.

Acesta a declarat însă că Turcia face toate eforturile să-și îndeplinească promisiunile și că nu ar avea niciun motiv să creadă că UE nu va respecta acordul.

„Nu văd niciun motiv pentru care UE ar face un pas înapoi, după ce am ajuns atât de departe”, a spus el.

17 dintre cele 75 de cereri formulate privind eliminarea vizelor au fost îndeplinite, Turcia așteptându-se ca celelalte să fie finalizate în luna mai, după cum declarase chiar premierul Ahmet Davutoglu.

Anterior, și ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu declarase că Turcia va anula acordul cu UE, în cazul în care blocul comunitar nu va respecta înțelegerea.

„Acordul cu Uniunea Europeană este foarte clar. Ne dorim ca această tragedie umanitară să se încheie, cetățenii noștrii să călătorească fără viză, iar uniunea vamală să fie actualizată”, a declarat acesta într-o intervenție în Parlament.

„În cazul în care UE nu se ține de cuvânt vom anula toate întelegerile”, a mai declarat acesta.

Acordul UE – Turcia își propune să descurajeze migrația ilegală, întrerupând traficul ilegal de migranți și totodată cel mai mare aflux de persoane care vin în Europa, după al Doilea Război Mondial.