Uciderea celor doi jurnaliști în SUA relansează dezbaterea aprinsă cu privire la controlul armelor de foc

Publicat: 27 08. 2015, 10:13

Casa Albă a îndemnat din nou Congresul să legifereze în vederea unei bune reglementări a vânzării și utilizării armelor de foc.

Deplângând un „atac armat tragic”, Josh Earnest, un purtător de cuvânt al președintelui Barack Obama, a subliniat faptul că Legislativul ar putea să ia măsuri „de bun simț” în vederea limitării acestui fel de drame – „prea frecvente” în Statele Unite.

– Clinton îndeamnă la oprirea violenței, republicanii evită subiectul

Dintre candidații la succesiunea lui Obama, democrata Hillary Clinton s-a declarat „devastată și furioasă”, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Este necesar să acționăm în vederea opririi violenței implicând arme de foc și nu mai putem aștepta”, a subliniat ea.

În rândul republicanilor, mai mulți candidați la învestire ca Jeb Bush sau Ted Cruz și-au exprimat în mod public susținerea față de rudele victimelor, dar fără să facă vreo trimitere la legislația cu privire la armele de foc.

Președintele american a recunoscut în iulie, într-un interviu pentru BBC, că acest control al armelor va fi „cea mai mare frustrare” a președinției sale.

Obama a lansat, totuși, un apel puternic la o acțiune în Congres, încă din decembrie 2012, după atacul sângeros de la o școală din Newtown, soldat cu 27 de morți.

Doar patru luni mai târziu, congresmenii puneau capăt unei reforme în acest sens.

Președintele american denunța, atunci, „o zi a rușinii pentru Washington”, arătând cu degetul către puternica National Rifle Association (NRA), o organizație de lobby în favoarea armelor de foc.