UE contestă decizia justiției europene de a retrage Hamas de pe lista grupărilor teroriste

Publicat: 19 01. 2015, 13:27

Această decizie a fost adoptată la începutul unei reuniuni de la Bruxelles în cursul căreia miniștrii Afacerilor Externe trebuie să discute despre consolidarea luptei împotriva terorismului, a precizat Susanne Kiefer, o purtătoare de cuvânt a Consiliului, care reprezintă statele.

Justiția europeană a anulat la 17 decembrie, pentru viciu de procedură, înscrierea mișcării palestiniene pe lista UE cu organizații teroriste, în care a fost introdusă în decembrie 2001, în urma atentatelor de la 11 septembrie din Statele Unite.

Tribunalul a apreciat că această înscriere pe listă a fost fundamentată „nu pe fapte examinate și reținute în decizii ale autorităților naționale competente, ci pe acuzații extrase din presă și de pe Internet”, contrar jurisprudenței.

Efectele interzicerii Hamas, inclusiv înghețarea activelor sale în Europa, vor fi menținute provizoriu în așteptarea deciziei în apel. Justiția europeană nu se va pronunța însă probabil mai devreme de un an.

Atât Comisia Europeană, cât și Parisul și Londra au reacționat atunci la această decizie reafirmând că UE consideră în continuare Hamas „organizație teroristă” și precizând că vor face apel.

Hamas însă a calificat luni drept „act imoral” apelul declarat de UE împotriva deciziei justiției europene. „Încăpățânarea UE de a înscrie Hamas pe lista organizațiilor teroriste este un act imoral, care reflectă subiectivitatea UE în ansamblul său în favoarea ocupantului israelian și care oferă acestuia o acoperire pentru crimele sale împotriva poporului palestinian”, a declarat Sami Abu Zuhri, un purtător de cuvânt al grupării din Gaza.

În interiorul grupării palestiniene, decizia justiției din decembrie a fost văzută ca un semn de destindere și o posibilă revenire ca interlocutor legitim pe scena regională, marcată de abuzurile grupărilor jihadiste radicale, de care Hamas se delimitează.