UE face un prim pas înapoi în fața Brexit. Negociatorul șef: „Trebuie să facem ceva pentru a evita instabilitatea financiară”

Publicat: 14 01. 2017, 16:02

Negociatorul-șef al Uniunii Europene prentru Brexit își dorește o relație „specială” cu Londra după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, în contextul îngrijorărilor stârnite de consecințele pe care Brexitul le-ar putea avea în Europa, dorință pe care și-ar fi manifestat-o în cadrul unei discuții private, pe care a purtat-o cu mai mulți europarlamentari, în cursul săptămânii trecute, potrivit minutei care a fost obținută de jurnaliștii de la The Guardian.

În cadrul acelei întrevederi, Barnier le-a transmis interlocutorilor săi că este necesar un efort susținut pentru a evita instabilitatea financiară. 

„Trebuie să facem ceva în mod particular în această arie. Vom avea o relație specială, conturată. Vor fi necesare demersuri în afara procesului propriu-zis de negociere… pentru a evita instabilitatea financiară”, a declarat Barnier.

Remarcile sale vin pe fondul îngrijorărilor exprimate de mai mulți oficiali de la Bruxelles, cu privire la impactul Brexitului asupra continentului european, în contextul în care ar pierde cel mai mare centru financiar. 

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a insistat că informațiile obținute de jurnaliștii de la The Guardian nu reflectă cu acuratețe cele spuse de Barnier. Cu toate acestea, o sursă, prezentă la acea întâlnire, a descris minuta ca fiind mai mult sau mai puțin adevărată. Barnier a luat în discuție problemele serviciilor financiare, potrivit aceleiași surse, chiar dacă preferințele negociatorului-șef al UE pentru Brexit nu au fost exprimate cu claritate.  

Sugestia lui Barnier, înregistrată în cadrul întâlnirii, reflectă însă viziunea guvernatorului Băncii Angliei, Mark Carney. Acesta le-a transmis europarlamentarilor, marți, că stabilitatea financiară din UE se află în fața unor riscuri majore, și asta pe termen scurt, din cauza tranziției, mai mari decât cele cu care ar urma să se confrunte Anglia. Carney a spus că anumite state membre să bazează pe Londra în ceea ce privește sectorul lor financiar și că s-ar putea confrunta cu probleme serioase dacă băncile internaționale, cu sediile centrale în capitala Angliei, nu ar mai avea acces facil în corporațiile din țările europene.

Potrivit acelei minute, Barnier ar fi repetat, în cadrul întâlnirii de joi, că Marea Britanie nu ar trebui lăsată să conducă procesul de tranziție după bunul plac. Însă, temerea sa recentă privind instabilitatea financiară vine în contrast cu afirmațiile liderilor europeni privind asaltul care ar putea avea loc asupra sectorului financiar din Londra. 

Vineri, Douglas Flint, președintele HSBC, cea mai mare bancă din Europa, a recunoscut existența unui risc major pentru sectorul financiar.

„Industria și comunitatea, în asamblul ei, sunt conștiente de importanța pe care o constituie menținerea unei stabilități financiare”, a spus Douglas Flint, sugerând că o relație specială cu Londra ar putea fi obținută în urma unei garanții, stabilită de comun acord, privind recunoaștere reglementărilor.

Barnier, fost comisar european pentru servicii financiare, care a creat Uniunea Bancară după criza financiară din 2009, înțelege cel mai bine riscurile financiare reprezentate de Brexit.  

Potrivit TheCityUK, grupul de lobby financiar din Londra, capitala Angliei este cel mai mare centru financiar al Europei, 75 de bănci de pe continentul european având filiale extrem de importante la Londra.

Parlamentul European trebuie să își dea acordul asupra formei finale a Brexitului, iar Barnier a promis să se implice în cadrul procesului.