UE va dona banii primiți odată cu Premiul Nobel pentru Pace

Publicat: 16 11. 2012, 14:39
Actualizat: 29 07. 2014, 19:12

Comisia Europeană (CE) a acceptat oficial, miercuri, banii oferiți cu ocazia decernării premiului Nobel pentru Pace.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Uniunii Europene, președintele CE Jose Manuel Barosso, președintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz și președintele Consiliului European Herman Van Rompuy au stabilit ca întreaga sumă – aproximativ 930.000 de euro – să fie donată pentru derularea unor proiecte destinate ajutorării copiilor afectați de războaie și conflicte din întreaga lume.

„Premiul Nobel pentru pace reprezintă simbolul reconcilierii în întreaga lume. De banii primiți cu această ocazie ar trebui să beneficieze cei care reprezintă prima speranță pentru viitor și care sunt totodată primele victime ale conflictelor prezente și trecute: copiii”, a arătat Barroso.

Medalia și diploma înmânate odată cu decernarea Nobelului vor fi păstrate de către instituțiile Uniunii Europene, precizează sursa citată.

Pe 12 octombrie, Comitetul pentru premiul Nobel a decis să acorde Uniunii Europene premiului Nobel pentru pace, pentru contribuția îndelungată la promovarea păcii și reconcilierii, a democrației și drepturilor omului în Europa.

Ceremonia de decernare a premiilor se va desfășura la Oslo, pe 10 decembrie 2012.