Ultima teorie privind avionul dispărut: ”Pilotul l-a trimis pe copilot după cafea, iar apoi a închis cabina”

Publicat: 13 04. 2014, 17:53
Actualizat: 03 09. 2019, 02:08

De altfel, investigatorii militari malaezieni susțin că aeronava ”a plonjat ca un avion de luptă”, pentru a evita radarele și a se face nevăzut.

Mirror scrie că această teorie susține ideea că pilotul a deturnat avionul.

Pilotul și copilotul

Investigatorii se bazează pe faptul că aeronava ar fi urcat la 13.700 de metri, cu 3.000 de metri peste atitudinea normală, iar apoi a coborât brusc la 1.524 de metri. ”A zburat foarte jos, cu o viteză foarte mare, special pentru a evita radarele”, a declarat o sursă.

Această teorie, coroborată cu informația conform căreia copilotul ar fi încercat să dea un telefon disperat înainte ca avionul să dispară, face tot mai plauzibilă ideea că pilotul a deturnat avionul, scrie Mirror.

”Este posibil ca pilotul să îl fi trimis pe copilot după cafea, apoi să fi închis ușa cabinei și să fi preluat controlul aeronavei. Copilotul, văzând că nu poate intra în cabină, a încercat să dea un telefon”, mai arată sursa.