Un american deținut în Coreea de Nord a fost internat în spital, după ce a slăbit 23 de kilograme

Publicat: 12 08. 2013, 16:57
Actualizat: 04 02. 2019, 12:23
Un american de origine coreeană, Kenneth Bae, condamnat la muncă forțată în Coreea de Nord, a fost transferat de la închisoare la spital, din cauza unei posibile deteriorări a stării sale de sănătate, a anunțat presa americană, citată de AFP.

Un american de origine coreeană, Kenneth Bae, condamnat la muncă forțată în Coreea de Nord, a fost transferat de la închisoare la spital, din cauza unei posibile deteriorări a stării sale de sănătate, a anunțat presa americană, citată de AFP.

Sora lui Kenneth Bae, Terri Chung, a explicat pentru cotidianul american The New York Times și canalul de televiziune CNN că fratele ei, în vârstă de 45 de ani, a slăbit cu peste 23 de kilograme și suferă de probleme renale și hepatice. „Unele dintre bolile sale s-au agravat și a fost nevoie de transportarea lui (Bae) la spital”, a declarat ea.

Potrivit lui Terri Chung, Departamentul de Stat american a informat familia lui Bae că ambasadorul Suediei în Coreea de Nord, unde Statele Unite nu au reprezentanță diplomatică, l-a vizitat vineri la spital.

Bae, un operator de turism, al cărui nume coreean este Pae Jun-Ho, a fost arestat în noiembrie 2012, la sosirea sa în orașul portuar Rason (nord-estul statului). El a fost condamnat la 15 ani de muncă forțată pentru subversiune.

Phenianul a afirmat că Kenneth Bae este un activit creștin-evanghelist, trimis în China în perioada 2006-2012 pentru a pune „bazele unei conspirații” și a încuraja nord-coreenii să „întreprindă acțiuni ostile cu scopul de a înlătura Guvernul, promovând o campanie de defăimare” a acestuia.