UPDATE Un avion s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania. Cel puțin 19 persoane au murit

Publicat: 06 11. 2022, 12:49
Actualizat: 06 11. 2022, 23:33
Foto: captura video twitter

UPDATE: Cel puțin 19 persoane au murit după ce un avion de pasageri s-a prăbușit în Lacul Victoria în timp ce încerca să aterizeze în orașul Bukoba din Tanzania.

De asemenea, 26 dintre cele 43 de persoane aflate la bordul zborului Precision Air au fost inițial salvate și trimise la spital, informează BBC.

Cei doi piloți au supraviețuit și au reușit să vorbească cu oficialii locali din cabina de pilotaj. Premierul tanzanian spune însă că este posibil ca aceștia să fi murit între timp.

Echipele de salvare încearcă să îi salveze pe cei încă blocați, scrie Mediafax.

Știre inițială:

Un avion s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania! Acesta aparținea companiei Precision Air, iar pilotul încerca să aterizeze pe un aeroport din Bukoba, a anunţat compania de stat Tanzania Broadcasting Corporation (TBC), citată de Reuters.

Aeroportul Bukoba se află pe malul Lacului Victoria. Compania a precizat că 15 persoane au fost salvate până în prezent, însă nu se ştie exact câţi pasageri se aflau la bord în momentul impactului sau dacă există victime.

Avionul plecase din capitala Dar es Salaam şi ”a căzut în Lacul Victoria în această dimineaţă din cauza furtunii şi a ploilor abundente”.

Avion prăbuşit în Lacul Victoria. Operațiunea de salvare este în desfășurare

La faţa locului au fost trimise bărci de salvare, iar angajaţii serviciilor de urgenţă continuă să salveze alţi pasageri blocaţi în avion, a adăugat TBC.

Precision Air este cea mai mare companie aeriană privată din Tanzania.