Un candidat la președinția Paraguayului a murit într-un accident de elicopter

Publicat: 03 02. 2013, 15:40
Actualizat: 05 07. 2013, 11:24

Unul dintre candidații la președinția Paraguayului, Lino Oviedo, a murit într-un accident de elicopter, în timp ce se întorcea de la un miting politic, sâmbătă seara, a declarat familia sa duminică pentru AFP.

Elicopterul, care îl aducea la Concepcion, la aproximativ 500 de kilometri nord de Asuncion, s-a prăbușit în districtul Președintele Hayes.

Cadavrul lui Oviedo, ale gărzilor sale de corp și pilotului au fost găsite arse, au precizat surse din cadrul echipelor de intervenție pentru AFP.